rahaturi...

Numai rahaturi...

Peste tot... doar atat...

Ies din casa si ce vad?

O multime de oameni... pana aici nimic anormal.

Dar pe fetele majoritatii nu mai poti citi decat stres, nervozitate sau pur plictis...

M-am saturat de o Romanie care vorba lu' Badea: " e frumoasa, da' pacat ca e locuita".

Deja nu mai e o simpla banuiala, a devenit o certitudine.

Aia sus pusi nu mai vor oameni cu ceva in cap...

Nu i-ar avantaja...

Isi doresc sa ajungem o generatie de zombie, pregatiti sa dam vina doar pe destin pentru toate neajunsurile noastre...gata in orice clipa sa ne vindem pentru un banut.

Iti petreci cel putin 20 de ani cu nasu' in carti, timp in care iti faci tot felul de sperante, iti propui diferite scopuri... te lupti pentru note mari, medii mari, intrarea la o facultate buna.

Dupa care speri ca prin intermediul acestora ve-i ajunge " cineva".

Si la sfarsit... cu ce ramai? :-j

Cu rafturi pline de diplome, trofeuri... pe care... intr-un final iti dai seama ca le-ai obtinut degeaba...

Nu esti fiu de senator, nu esti fiica de presedinte...

Deci...

Poti sa-ti dai ignore: esti degeaba!

Si iti ramane o ultima varianta... sa emigrezi.

Alte tari investesc mult in inteligenta... iar noi ce facem?

O imortalizam...

Si pana la urma, cu ce i-ar ajuta pe astia sus pusii sa apara inteligenti printre noi?

Cu nimic...

Daca ar fi prea multi care sa gandesca si ar disparea mentalitatea pe care o avem acum... ar fi ruinati.

Si totusi... Oare nu putem face nimic?

Oare suntem obligati sa ne complacem in situatii de genul?

De fapt... cam asta ne invata societatea in care traim...

Asta vor ei de la noi...

Sa le facem jocul si... atat :)).

Poate ar fi momentul sa ne punem anumite semne de intrebare...

99% dintre noi ar spune ca nu sunt multumiti de tara noastra...

Si totusi, 98% din astia nu fac altceva decat sa se planga si sa dea vina pe destin exclamand cacaturi de genul " Nu e vina mea ca aici m-am nascut... asta e." sau si mai simplu " soarta".

Dar oare nu mai putem face nimic? Ba da... se poate intotdeauna. Dar tine de vointa: daca vrei, poti!

Si vine intrebarea " cum?".

Pai nu stiu exact cum, dar sunt ferm convinsa ca parcurgand anumiti pasi, e posibil!

Si primul ar fi... sa invatam sa fim uniti!

Anotimpul mult asteptat...

In sfarsit si-a facut aparitia si primavara!!!

Incepusem sa ma obisnuiesc cu peisajele alea monotone, care deja imi dadeau fiori.

Devenisem oarecum confuza... Adica... nu era vorba de o incalzire globala ce ne ameninta?

Si... ma gandeam si eu asa... cu mintea mea de blonda: Pai... daca e incalzire, si mai e si globala... atunci de ce mama dracu' afara sunt -20 de grade in martie? X(

Dar acum m-am linistit.

Azi au fost 21 de grade, de data asta cu plus.

Am fost prin parc... adiere de vant calduta, ciripit de pasarele, oameni parca proaspat treziti din hibernare... totu' bn!

Deci... in concluzie: acum pot fi fericita! :X

Chiar nu mai suportam sa ma trezesc in fiecare dimineata cu o oarecare ultima speranta si... sa imi exteriorizez profunda dezamagire exclamand: NINGE!

Dupa care imi incepeam zilnicul ritual de autoconvingere prin care imi spuneam ca... probabil totul se intampla in imaginatia mea, ca nu are cum sa ninga iar si poate inca nu m-am trezit cum trebuie... sau se intampla ceva cu mine... si imi dadeam 2 palme si ma culcam la loc :))

Am depasit momentele alea :X.

Acum ard de nerabdare asteptand natura sa-si termine somnu' ala de frumusete, care de data asta a durat mult prea mult, si sa se trezeasca!

Sa apara verdeata, floricelele, miresmele delicate, fluturasii, gandaceii si nu in ultimul rand astrul meu ceresc preferat!

Sa pot si eu iesi dimineata la prima tigare insotita de nelipsita cafea, in curte... si sa fiu trezita de aroma calfelei combinata cu miresmele imbietoare oferite de natura... in timp ce razele soarelui imi va mangaia delicat pletele blondine :X

Ahhh.... :X Gata ca o dau in orgasme :)))

Iarna prelungita!

Ok, ok... Inteleg ca asa e la noi cu clima si ca avem 4 anotimpuri... Dar totusi...in Martie nu se presupunea ca ar trebui sa fie primavara? Nu ar fi trebuit ca o data cu venirea acestei perioade intreaga natura sa reinvie? Nu ar fi normal ca acest anotimp sa adauge un strop de culoare naturii? BA DA ! Pai si de ce dracu' ninge iaaaar?????? Nu mai suport... Inteleg, e totu' frumos, peisaje mirifice, norii se cern asemeni unor stelute argintii asternandu-se sub forma unui covor alb. Geamurile ne sunt pictate de miile de stelute argintii... Casele oamenilor se pot asemana cu prajituri cu frisca... Si da... linistea adusa de craiasa asta a zapezii este intrerupta doar de chicoteli de copii, si copiii astia sunt minunati si se distreaza in zapada cu saniute, bulgarei si omuleti de zapada! Totul frumos.... Am facut alte o mie de compuneri dastea mult mai artistice despre frumusetea iernii, si nu sunt singura! Dar de fapt cred ca in adancul nostru nu ne place cu adevarat, ci pur si simplu incercam sa vedem partea plina a paharului. Adevarul e ca m-am saturat pana peste cap sa vad in jurul meu atata monotonie, atata alb! M-am saturat sa fac o ora in loc de jumatate pana la liceu... M-am saturat sa ma infofolesc pana ajung sa capat mersul unui robotel... Nu mai suport racelile! Vreau sa vina primavara, vreu sa ma trezesc la auzul ciripitului de pasarele, vrajita de mireasma copacilor proaspat infloriti! Vreau sa vad combinatiile de culori excentrice ale naturii... Vreau o ploaie calda de vara... AM VOINTA! :))

Sfarsit...

Cati dintre noi nu ne-am intrebat macar o data cand vom muri? Cati dintre noi nu ne-am facut macar o data un scenariu in cap despre acea clipa? Si totusi numai cand ne gandim ne cuprinde o teama necontrolata... Majoritatea vrem sa stim cum si cand vom muri, dar la ce ne-ar ajuta? De ce sa stim cand si cum daca oricum inevitabilul se va produce? Ce imi e ca aflu azi ca intr-o sapt o sa mor, si ce imi e ca o sa mor direct fara sa stiu inainte? Daca as afla, ce as face? Probabil m-as cam panica, as face un fel de " bilant" al faptelor bune si al faptelor rele... M-as duce pe la biserica... Dupa care as avea 2 variante:

1. Sa stau ca vaca si sa astept ziua "norocoasa" sau
2. Sa fac tot ce nu am avut curajul de-a lungul vietii.

Ca stau si astept sau ca profit de ultimele clipe, ca ma caiesc sau nu, ca ma panichez sau stau chill... tot la acelasi lucru ajung... Si totusi, de ce murim? Si unde ne ducem dupa aceea? Curios, nimeni nu s-a intors niciodata sa spuna ce e dupa viata asta, dar majoritatea am venit cu diverse teorii, mai plauzibile sau mai putin plauzibile. Voi ce credeti? Eu zic ca oricum, orice am face este un fenomen natural... Ia imaginati-va cum ar fi sa nu mai avem mortalitate , iar rata natalitatii sa tot creasca, si sa creasca, si iar sa creasca... Ne-am cam calca in picioare pe un metru patrat, ne-am certa pe mancare fiindca nu am putea sa producem intratat si probabil am ajunge tot la moarte...Adica ne-am ucide intre noi si am trai dupa o oarecare lege a junglei... Deci oricum o luam, nu e bine... Si ramane intrebarea: " Unde se duc sufletele noastre?" Mie imi place sa cred ca oricum, oriunde s-ar duce... trebuie sa fie un loc mai bun. Intotdeauna e loc de mai bine...(si de mai rau, dar imi place sa fiu optimista) Oricum paremise ca suntem ca niste pioni pe o tabla de sah, si cineva, undeva se cam joaca cu noi... Nu stiu de ce am eu senzatia asta. Voi ce spuneti?

Oameni...

Cred ca multi dintre noi ne-am intrebat macar o data de unde ne tragem. Mda, e clar, noi ne tragem din " mama" si din " tata"... Si ei la randul lor la fel. Dar de unde am aparut pentru prima oara? Ei bine, in legatura cu intrebarile astea sunt multe teorii... Si ca de obicei, biserica se cearta cu stiinta si viceversa! Oricum, cert e ca suntem niste prototipuri putintel mai evoluate decat mamiferele din care ne tragem si decat restul "suratelor". Se presupune ca suntem cea mai inteligenta specie de pe Terra. Dar oare folosim inteligenta asta in folosul nostru? De fapt, ne folosim de ea catusi de putin? Cica da... Pai si atunci de ce ne autodistrugem? Pai cica... de prosti. Pai si animalutele alea mai proaste ca noi nu o fac.. Si de aici ce rezulta? Ca cica ele sunt mai " inteligibile" ca noi. Si acum ne atacam: cum domne sa fie un caine mai destept ca mine? Pai daca e sa o luam dupa principiile mele, si ei au cam aceleasi nevoi ca ale noastre, mai putin cea de autorealizare. Si ei se pisa, si ei se caca, si ei mananca, si ei simt nevoia de a socializa, si ei simt nevoia de a castiga respect din partea semenilor. Si totusi, nu se razboiesc intre ei pentru teritorii, nu creeaza bombe si nu polueaza...! Stiu sa se bucure de chestii minore, treaba pe care noi, mamiferele evoluate si destepte am cam uitat-o! WTF... mai bine nu gandeam... asa macar era mai multa pace.

Tic Tac...Tic Tac.... :(

Offf... Cat mi-as dori uneori sa pot da timpul inapoi, sa ma pot intoarce in trecut si nu neaparat pentru a schimba ceva, ci pur si simplu pentru a mai avea o data acele sentimente pentru care inca nu au fost inventate cuvinte indeajuns de marete ca sa le pot exprima in scris, pentru a reusi sa parcurg anumite etape la infinit... Intradevar, toate acestea pot fi oarecum retraite in amintirile noastre, dar din pacate nu au aceeasi intensitate ca prima oara! Imi amintesc mai toate perioadele prin care am trecut... Atunci cand eram la varsta de 4-5 ani abea asteptam sa incep scoala, dupa care am inceput-o. Primul an a fost genial, apoi am inceput sa imi doresc sa nu o fi inceput. Mai tarziu putin asteptam cu nerabdare sa trec a5a, sa fie ceva nou. Am ajuns si acolo si as fi facut orice sa ma pot intoarce in timp si sa mai fiu in 1-4. Incet incet m-am obisnuit si cu 5-8-ul, dar apoi nu stiam cum sa fac sa treaca timpul mai repede, sa ajung la liceu. Ajunsa aici... as face orice sa mai pot fi in generala, sa mai pot fi cum eram in 1-4... Cateodata incep sa ma gandesc la viitor si mai ca imi doresc sa treaca anii astia mai repede si sa ajung la facultate. Dar acum sunt constienta ca atunci cand o sa ajung acolo, sigur o sa imi doresc sa ma intorc in timp, sa mai trec o data prin liceu etc. asa ca nu ma grabesc. Pffff... oricum ca vrem sau ca nu timpul se scurge tot mai repede, iar noi de cele mai mutle ori nu reusim sa tinem pasul. Asa ca singurul lucru pe care il putem face e sa ne bucuram de fiecare clipa, de fiecare maruntis! Nu vreau sa ajung la 60 de ani si sa regret ca am fugit prin viata fara sa fac macar un popas in care sa ma bucur de un cacatel, NU! Merg pe ideea ca mai bine regreti ceea ce ai facut, decat ceea ce nu ai facut. Si de fapt, de ce as regreta un lucru care la momentul respectiv m-a facut sa ma simt bine? De ce sa imi fie frica sa incerc ceva nou pentru ca as putea pierde altceva? De ce sa nu ma iau dupa primul instinct si sa fiu atat de rationala? Nu am inteles niciodata si probabil nici nu o sa o fac prea curand, de ce "e de datoria mea" sa imi irosesc timpul pretios, copilaria si adolescenta pentru a invata. Cica e mai simplu daca inveti zilnic. De ce as sta toata ziua in casa invatand pentru un examen care va fi peste 2 ani, cand pot foarte frumos sa ma mentin pe "linia de plutire" pana atunci, si dabea cu o saptamana inainte sa invat ce au invatat altii in 4 ani, si culmea sa iau o nota draguta...? De ce tuturor li se par aiurea chestiile astea? Astazi profa' de geogra i-a reprosat unei colege ca s-a uitat in oglinda "jumatate" de ora ( erau cateva secunde, dar mrg...), dupa care a pus o intrebare care in opinia mea e cat se poate de stupida si anume: " Daca acum stai atata in oglinda, ce o sa faci, domnisoara. la 90 de ani? O sa stai 3 ore inainte sa iesi pe strada?". Categoric, NU! In primul rand nu cred ca vreunu din generatia noastra o sa ajunga la varsta aia, si in al2lea pentru ce sa te mai aranjezi la 90 de ani? De fapt, nici nu cred ca o sa mai fim, in stare sa ne deplasam pana la oglinda, da pai sa iesim din casa.... In fine... :)) Am lungit-o cam mult si ideea in cateva cuvinte era: TRAITI-VA VIATA BA! Si cand zic asta, ma refer strict la viata voastra! E pacat sa traim pentru altii, e pacat sa traim degeaba intr-o continua miscare, fara a ne opri macar o secunda si sa gustam putin din dulceata sa. E pacat sa ajungem la o varsta inaintata si dabea atunci sa ne dam seama ca mai avem doar cativa ani de trait si utiandu-ne in spate sa nu avem macar cateva amintiri care sa ne readuca zambetul pe fata!

Plictiseala si generatiiile

Tot mai des cand sunt intrebata ce fac raspund sec " bine, ma plictisesc". Si la fel de des atunci cand adresez aceasta intrebare mi se da acelasi raspuns. Well... pai cum dracu' facem bine daca ne plictisim? E chiar asa bine sa te plictisesti? Eu zic ca nu e deloc... Si de fapt, cum plm te poti plictisi in zilele noastre cand ai atatea variante? Eu una am ajuns sa imi pun semne de intrebare... Adica cum dracu' sa ma plictisesc chiar si in timp ce vorbesc cu cineva si culmea, e un subiect interesant... Sau cum naiba sa te poti plictisi atunci cand la Tv sunt zeci de emisiuni, filme, documentare care asteapta sa fie vizionate. Si cum reusim sa ne plictisim cand stam la PC? Adica ...CACAT! PC-ul iti ofera atatea variante... Si chiar si cand nu ai curent sau alte cacatele de genul poti citi o carte sau sth like this... In fine, cert e ca tot spun des " ma plictisesc" dar incep sa cred ca de fapt nu e tocmai adevarat, ci pur si simplu ne-au intrat in reflex cuvintele astea 2. Eu una nu vreau sa cred ca suntem o generatie de plictisiti...dar totusi ar trebui sa facem ceva, sa ne ocupam timpul cu altceva... sa ne gasim toti cate un hobby! Pentru ca stiti cum se spune, plictiseala vine din prea mult timp liber, si e pacat! Sa nu mai zic de astia mici ( ma rog, diferenta de vro 5 ani intre generatia noastra si a lor)... Eu una cand eram mica incepand cu 2-3 anisori pana pe la 12-13 ani ieseam in fata blocului si ma jucam cu toti copiii din bloc diverse joculete de genul Leapsa, Sotron, V-ati ascunselea etc. Si nu intram in casa decat atunci cand eram fortata de nevoi fiziologice sau de parinti! Si chiar si in casa imi gaseam de lucru: ori citeam, ori o ajutam pe mamaie la curatenie, ori ma jucam cu putinele jucarii pe care le aveam... Si tot nu ma plictiseam. Mai apoi a aparut PC-ul si in viata mea... Aveam vro 7-8 ani pe vremea aia si oricum nu ma interesa prea mult... Ma rog aveam cateva jocuri pe care le frecventam, gen Mario sau dastea... Dar macar erau oarecum educative... iti dezvoltau atentia s.a. Si acum? Nu prea mai vad copii pe strada si cand ii vad sunt in apropierea unei generale, gradinite... Si toate discutiile pe care le-am auzit in treacat sunt legate de jocuri precum WOW, CS si mai stiu eu ce bazaconii... Toate joculetele lor in aer libere sunt extra agresive... Tin minte ca acum 2 ani am trecut prin fosta mea generala sa imi salut cativa din fostii colegi, profi etc... Si ce credeti ca ma intampinat la poarta? O gloata de copii cu vro 3 capete mai mici decat mine, cu un vocabular deplorabil, mega-obscen ( eu la varsta aia ma rusinam si cand spuneam " fac PIPI", da sa mai pronunt si alte cuvinte de genul organelor genitale) care au tabarat pe mine cu diverse texte din desene animate in combinatie cu injuuraturile auzite in casa, pe strada, pe net etc. de genul " forta mistica te va dobori... TARFO!" Eu un pic panicata nu prea mai stiam cum sa reactionez. La inceput am zambit, apoi zambetul a devenit ironic, dupa care am inceput sa urlu, iar in final mai aveam putin si plangeam! Poate suna cam ciudat, dar copiii aia nu m-au lasat sa imi vad de drum pana nu le-am dat satisfactia de a ma arunca pe spate, prefacandu-ma impuscata si...MOARTA! Cat sadism! In fine, de atunci nu am mai calcat in scoala aia... Oricum, ideea era ca in felul asta ei vor ajunge sa fie si mai plictisiti decat noi, si mai dezinteresati de scoala si mai... multe altele! Nu prea stiu unde o sa se ajunga, dar nici nu prea vreau sa imi inchipui...Va las pe voi... Eu ma bag sa vizionez unul dintre desenele mele preferate - Viata cu Louie pe care din pacate, nu le mai pot viziona decat pe YouTube... Acum la TV nu sunt decat desene animate cu monstrii, batalii, puteri supranaturala duse la extrem... si cele mai simple sunt de-a dreptul penibile!