duminică, 23 mai 2010

Filosofia nimicului.

De fapt nu e nimic filosofic in ceea ce o sa scriu. De ce am pus titlul asta?
Pentru ca asta mi-a venit in cap si mi-a placut cum suna. :))
Aveti idee cate pot intra in contextul " nimic " ?
Va zic eu, nu aveti...
Nici eu nu am... dar sunt sigura ca sunt multe. :))
Adica... tot mai des intreb cate-un amic " ce faci?" si mi se raspunde " nimic".
Dar el de fapt in timpul ala imi raspundea mie la mesaj, asculta muzica, citea o carte si pe langa toate astea ii ramasese si timp de plictiseala.
Dubios...
Si eu am tendinta sa raspund cu " nimic" la intrebarea " ce ai mai facut?".
Dar defapt raspunsul corect era " nimic demn de povestit" sau " nimic important".
Bineinteles, din comoditate l-am scurtat si am zis sec " nik". :)) Generatie de lenesi, generatie de comozi, generatie de plictisiti.
Ei, cum suna asta?
Genial! Bine, recunosc. Inca nu sunt toti asa, dar majoritatea suntem predispusi catre diagnosticele acestea.
Si acum sa mai vorbim putin despre nimic.
In opinia mea nimicul este de fapt un termen ce mascheaza ceva.
De exemplu eu fac ceva de care nu sunt tocmai mandra si a2a zi sunt intrebata " ce ai facut ieri?".
Pai... raspund: " nimic".
Deci... nimicul in sinea sa poate ascunde muuulte alte "nimicuri" mai mari sau mai mici care la randul lor tot in categoria "nimicuri" se situau.
Si acu' o sa intrebati: Pai cum domne', nimicu' e nimic si nimic e nimicu'?
Ei bine... Toate nimicurile, da' absolut toate se impart in 2 mari categorii ( care evident la randul lor sunt impartite in altele, dar 2 sunt principale) si anume:
1. Nimicuri demne de povestit.
2. Nimicuri neinteresante, banalitati.
Si inca mai pot scrie pe tema " nimic".
Si chiar si postu' asta poate fi luat drept un " nimic".
-
Ce faci deea?
- Nimic... scriu ceva pe blog.
-Ce?
- Pai... nimic!
Cum ar fi sa raspund asa de acum incolo?