Ei bine, niciodată nu cred ca am vorbit despre mine în mod direct.
Si am avut cîteva motive pentru care nu am făcut asta.
În primul rand pană acum ceva timp nu mă cunoşteam nici eu întristat de bine încît sa mă pot descrie în cuvinte ( nici acum nu mă cunosc complet, în fiecare zi învăţ ceva nou despre mine insami ), iar în al doilea rand nu mi s-a părut niciodată un subiect demn de abordat.
Ciudat, eu sunt foarte egocentrica si mă stimez necondiţionat. Tocmai de aceea am decis sa îmi înşir aici toate calităţile, " ca sa moara fetili" de oftică.
Neah... pacaleala! Nu o sa fac asta. ( Nu ar prinde la public, si dacă nu e rating....)
Însă am decis sa explic pentru ce mi-am făcut acest blog si de ce continui sa scriu pe el.
Nu cîştig absolut nimic material si multe persoane m-au întrebat de ce mă obosesc sa îmi astern aici gandurile.
Si majoritatea, probabil, gandesc ca am vrut sa fiu si eu " true" fiindcă toţi copii din ziua de azi îşi fac blog.
Ei bine, nu a fost tocmai asta ideea, dar... mă plictiseam. Da, recunosc, am dat naştere acestui blog din pură plictiseală si nimic mai mult.
Am început cu o postare destul de proastă. O compunere pe care o făcusem pentru italiană, însă tradusă în romană ( suna urat rău ), asta fiindcă nu ştiam cum altfel as putea începe.
Apoi am scris o tîmpenie despre culoarea " roz" si efectele sale asupra umanităţii. Aveam în gînd sa mă mai documentez de pe net si sa continui si cu celelalte culori, însă... tot din pură plictiseală, intr-o seara m-am pus în fata pc-ului, am dat click pe "postare nouă" si... pac-pac, mi-a venit inspiraţia!
Ohh Doamne, si cata inspiraţie!
Nu mă mai opream... mă simţeam ca si cînd as apăsa pe taste fără nici o logica, iar apoi literele mi se asterneau organizat formînd rînduri-rînduri!
Wow... ce senzatie. Am descoperit ca îmi place mai mult decît credeam sa scriu.
Nu conteaza ce anume scriu, conteaza sa scriu.
La un moment dat mă gîndeam sa fac o serie de povestioare ( cînd eram mai micuţa scriam cate ceva, ba o poezioara, ba un " basm" inspirat oarecum din realitate etc.) cu un titlu de genul acelora " jurnalul unei fete de 16 ani", însă... apoi mi-am dat seama ca totuşi, as vrea ca viata mea personala si evenimentele petrecute in spatiul acesta intim sa nu fie asternute intr-un spaţiu virtual, scrise de către mine, o adolescenta cam nepricepută, însă cu multă, multă pasiune pentru scris si chiar si citit.
Asa ca... am decis sa continui cu banalităţi. La început, mi-am exprimat părerea pe anumite teme. Apoi am început sa mai povestesc si cate-o intamplare din viaţa de zi cu zi ca într-un final sa ajung sa simt nevoia sa scriu. Nu mai e doar plăcere, e aproape dependenta. De cateva ori chiar mi-am aşternut si frustrarile aici, m-am descarcat in mod public. Fiindcă îmi este destul de greu sa ma deschid in fata unei singure persoane si sa vorbesc degajat despre " problemele " mele, dar totuşi simţeam nevoia sa spun cuiva.
De cele mai multe ori nu am postat tot ce am scris pe tema "eul interior si frustrarile sale ", însă le am pe toate pastrate la " postari nefinalizate". Ideea e ca la sfarsitul fiecărui post, ca a fost postat sau nu, m-am simţit putin mai uşurată.
Acum urmează întrebarea: " Dacă îţi place sa scrii, de ce nu îţi faci un jurnal? De ce nu scrii doar pentru tine?".
Fiindca sunt o fire sociabila si imi place sa îmi împart părerile si cu alti interlocutori care ar putea sa mă aprobe si chiar sa mai adauge ceva la ideea mea, sau poate din contra, sa mă contrazică.
Si cam atat despre istoria blog'sorului meu.
Si cam atat despre istoria blog'sorului meu.
Ştiu ca nu are un aspect tocmai demn de lăudat si nici vocabularul meu nu este nici pe departe elevat, însă îi rog pe aceia cu un IQ peste al meu sa nu ma critice drastic. Sunt doar o copila de 16 ani careia ii place sa abereze intr-un spaţiu virtual public. Nu oblig pe nimeni intre pe blogul meu, iar dacă cineva " si-a luat ţeapă" si a citit o postare lunga de a mea, iar in final a rămas profund dezamagit, imi cer scuze.
Totuşi le multumesc tuturor celor care mi-au apreciat anumite postari si deasemenea celor care m-au criticat.
Consider blogul ca pe un mijloc de a mai invata ceva util.
[ To be continued...]
