sâmbătă, 29 mai 2010

Leasa Dragos - Diferente

Nu e cea mai comerciala melodie, tocmai de aceea am si postat-o!

Stiu, nu e nici cea mai artistica melodie. Genul acesta nu este nici macar agreat de multi dintre voi. Unii or sa spuna ca se foloseste un limbaj vulgar s.a.

Dar... lasand toate aceste chestiute nesemnificative deoparte... hai sa ne concentram asupra mesajului ce vrea sa ne fie transmis prin intermediul piesei.

Ei? Cum este?

Hmm... Eu fac parte din generatia 94. Si cred ca noi astia din 94-95 am fost ca un fel de generatie de tranzitie. O sa va si explic.

Ma regasesc in mare parte a versurilor. Imi amintesc si eu de jocurile din fata blocului cu vecinii. Eram multi, ne jucam sotronul, saream coarda si locul preferat de joaca era uzina unde ne jucam de-a vanzatorii. Sau ne dadeam pe panta aceea. Imi amintesc cand blocul nostru declara razboi blocului vecin. Haha!

Imi amintesc cand mergeam cu mami la cofetarie, imi amintesc ca cele mai frumoase hainute ale mele nu erau acelea cumparate de cine stie unde, ci acelea confectionate de bunicamea.

In mare parte am fost un copil norocos, am avut o copilarie fericita. Ai mei nu au avut o situatie financiara extraordinara niciodata, insa au facut tot posibilul sa imi ofere cat mai mult.

Imi amintesc cand se apropia Craciunul si trebuia sa fac lista. Cum ma induiosa mami spunandu-mi ca Mos Craciun e batranel si ca ar trebui sa imi fie mila de el, ca nu poate cara sumedenia de jucarii pe care i-am cerut-o. Sau cand imi zicea ca in anul acela Mosu' nu prea are bani.

Si de ce zic ca noi am fost generatia de tranzitie? In cazul meu pe la 9 ani am primit pentru prima oara o dracie din aceea de ii bagai o caseta si te jucai pe TV... nu stiu cum se numeste. Cum se strangeau toti copiii din bloc la mine si ne jucam Super Mario.

Apoi.... pe la 10 ani am primit primul meu PC. Habar nu aveam cum functioneaza, ce trebuie sa fac, la ce ma ajuta, dar totusi eram incantata. Putin spus incantata...

Inca nu dispuneam de internet. Tin minte ca ma duceam la o prietena din blocul vecin care era cu vreo 3-4 ani mai mare ca mine si avea net. Stateam ore in sir fiind fascinata de convorbirile ei de pe mess.

Apoi... mi-au bagat si mie net. Hihi! Ce fericire.

Intre timp desenele animate se stricasera. Aparusera tot felul de tampenii violente si fara nici un sens, fara nici un fir narativ. Nu ma incantau absolut deloc, iar desenele mele preferate s-au tot rarit pana le-au scos de tot. Trist. Inca obisnuiesc sa vizionez pe youtube desene ca: Viata cu Louie si multe altele mai vechi.

Imi amintesc si cat de indragostita am fost de prima mea pereche de role. Faceau un zgomot infernal, dar le adoram. Abia mergeam pe ele, de fapt... as fi parcurs drumul mai repede mergand pe jos decat cu ele, dar tot nu renuntam. Pana i s-a facut mila mamei mele de mine si mi-a luat unele "adevarate" cu roti din silicon si rulmenti buni. Timp de 2 ani nu m-am dezlipit de ele. Si niciodata nu am fost obligata sa port casti pe cap, genunchiere, cotiere. Wtf! Cand ii vad pe astia mici atat de infofoliti... Care mai e farmecul? Noi nu am murit...

Si as putea continua cu muuulte altele. Am mai zis eu de astia de acum... V-am povestit ce am patit cu niste dragalasi copilasi din fosta mea generala care probabil erau maxim clasa a3a-a4a.

Mda.... Mi se pare normal sa evoluam, insa ceea ce mi se pare total anormal este ca cei de astazi nu mai pretuiesc nimic din ceea ce ar merita cu adevarat.

Si repet... am avut o copilarie fericita, cred eu. Si inca continui sa copilaresc in limita posibilitatilor. Totusi am 16 ani.