Se spune ca la baza oricarei cladiri rezistente se afla o baza puternica, iar daca aceasta este slaba, curand tot ce ai construit se va destrama, indiferent cat ai incerca sa repari.
Asa ca... cel mai bine e sa cladesti o alta, pe o baza noua.
WoW, cat de simplu pare. Atunci care mai e problema?
Pai, nu prea stim niciodata din ce e alcatuita o baza perfecta.
Si oare, merge sa construiesti aceeasi cladire pe o baza noua? Sau este obligatoriu sa fie si cladirea noua?
Sunt intrebari carora eu nu le gasesc raspuns.
De multe ori viata este asemanata cu o carte, avand mai multe capitole.
Sau cu un film... Eu cred ca viata este alcatuita din mai multe filme, de diverse genuri, de la comedie pana la drama.
Dar ce te faci atunci cand unul din filmele preferate se incheie?
Oare intotdeauna un film romantic este precedat de o drama?
De ce ne este atat de greu sa privim in trecut fara a ne cuprinde o stare de melancolie?
De ce nu pot sa derulez un film si sa spun pur si simplu: " ma bucur ca am trait acele clipe", fara sa imi doresc din toata inima un lucru imposibil, sa le retraiesc?
Iar atunci cand ma aflu in mijlocul unui film si ma simt derutata nu pot lua o scurta pauza pentru a reflecta asupra unor aspecte, de ce nu exista un buton mare si rosu cu inscriptia " stop" pe care sa il apasam ori de cate ori avem nevoie sa ne regasim fara a ranii pe nimeni apropiat?
Sunt atatea intrebari carora nu le pot da de cap...
luni, 20 decembrie 2010
duminică, 12 decembrie 2010
De ce?
Am ajuns la concluzia ca intrebarea " de ce" este un insemn al oamenilor cu ceva minte in dovlecel.
Serios acum... Cati oameni cu un iq sub limita legala ii auziti sa puna intrebarea asta?
Neah... ei traiesc intr-o ignoranta totala, in lumea lor mai mult sau mai putin roz.
Lor li se baga o anumita idee in cap de cand se nasc pe care mai tarziu si-o insusesc, ghidandu-si principiile dupa aceasta.
In principiu ideea e: " fac o scoala, o facultate si dupa fac bani".
Dar ei nu se intreaba niciodata: " Frate, scoala asta DE CE o fac?"
Nu se intreaba: " Frate, profesorii astia DE CE vor sa ne invete pe noi toate treburile astea?"
sau " Facultatea DE CE o mai fac?"
Nu... ei detin o supradoza de indolenta. Ei stiu ca trebuie sa supravietuiasca si ca sa supravietuiasca le trebuie bani si stiu ca pentru o slujba au nevoie de o scoala, o facultate si poate si un master.
Waw.... Si iauite cum vine copilu' la scoala dimineata mort de beat, pentru ca asa e cool. Si cum rade de dna. profesoara pentru ca asa se va ridica in ochii colegilor lui.
Si ia uite cum rade el de copilu' ala din prima banca care isi vede de treaba lui si invata.
Si uite cum ajunge el acasa seara si se culca visand ca ia foc institutia in care mami il obliga sa se duca sa " invete" carte.
Haha.
Oare scoala chiar e degeaba?
Oare banu' rezolva tot?
Nu cred ca mai am nevoie de un raspuns la intrebarile acestea.
Romania.
Te iubesc.
Si pe sefu' de trib il idolatrizez.
Ce !? Nu ma credeti? Pe cuvantul meu de fata sincera de nu vorbesc serios.
Pai da' spuneti si voi acum, cum sa nu iti placa de dansul si de tot subordonatii sai cand ii auzi ca au atatea idei geniale?
Cum sa nu te bucuri cand auzi ca ei propun sa nu mai facem atata scoala?
Adica... serios... la ce ne mai trebuie predata istoria sau geografia in institutiile de invatamant daca tot avem google!?
Chiar asa... Si eu ma gandeam sa investesc intr-un laptop sau in ceva micut cu internet ca sa-l tin tot timpul pe gogu' in buzunar.
Si pe viitor, cand o sa fie nevoie sa ma angajez... o sa ma rog la Dumnezeu sa nu pice netu' sau daca n-o sa prea detin banuti... sa speram ca firma la care o sa ma duc o sa aibe Wireless.
Si... cum sa nu te bucuri cand auzi ca "dasteptii" s-au gandit sa sporeasca turismul?
Yuuupiii-yeeey!
Da' si ce idee super buna le-a venit, nu stiu de unde atata inteligenta in cap'soarele lor!
Auzi si tu bre, s-au gandit ca daca noi, elevii, vom lua vacanta pe rand ( adica aia din 1-4 intr-o anumita perioada, aia din 5-8 in alta perioada, liceeni alta data) turismul va infloriiii!
WaW! Cum de nu m-am gandit si eu la asta?
Sa vezi ce fericit o sa fie si omusoru' ala simplu care are un singur concediu si vreo 3 copii, cand o sa ia aia mici vacanta pe rand si nu o sa aibe cu cine sa ii lase. Sau poate ca baietii astia de la putere se gandeau ca omu' ala simplu care abia reuseste sa isi duca zilele pana la capat isi permite sa isi duca fiecare copil in parte in vacanta?
Mdeah... Ce sa mai zic?
In Romania totul e de vis. :X
marți, 23 noiembrie 2010
Blogului meu.
Draga blog,
Stiu ca in ultima vreme te-am neglijat si vreau sa imi cer scuze in mod public.
Te rog sa ma ierti ca nu ti-am acordat atentia necesara si sper sa ma intelegi.
Am fost foarte ocupata, in special cu scoala, iar programul de dimineata ma dat peste cap total.
Mi-am propus sa dorm ziua, iar seara sa mai fac cate-o tema, cate una, alta, insa... nu a mers. Nu prea dorm deloc nici ziua, si nu prea mult nici noaptea. ( noroc cu energizantele).
In orice caz, vreau sa stii ca nu ai pierdut cine stie ce. Nu as avea de povestit prea multe, doar chestii cotidiane, ca de exemplu cum NU reusesc niciodata sa ma trezesc dimineata pentru a ajunge de la prima ora sau cum am alergat disperata marti cu scutiri in brate fiindca era consiliu, iar stimata mea diriginta NU a dorit sa imi dea datile absentelor. As mai fi putut sa iti povestesc si cate-o mica intamplare, mai mult sau mai putin comica, cum ar fi cele legate de Iulayla ( colega mea blondina ) care a cam luat-o razna in ultima vreme ( nu intr-un sens negativ, nu ma intelege gresit), in special dupa ce bea un " caffe lungo". :)) Sau poate te-ar fi interesat mai mult o povestioara legata de ora de latina? Dar cred ca deja iti poti face o idee... De asemenea, as fi putut sa iti povestesc si cum am petrecut o zi minunata la Institutul Italian, unde Giancarlo Repetto ( lectorul italian, unul dintre profesorii mei de italiana - nu stie romana :| ) si-a lansat cartea. ( E foarte interesanta, iar ceea ce a spus el ma impresionat si mai mult, insa asta o sa ti- povestesc intr-un alt post cat de curand, promit.) Aici, insa, nu ma pot abtine si o sa dezvolt putin ideea. La institut s-au aflat o mare parte dintre profesorii mei ( desi multi dintre ei nu sunt sigura ca intelegeau f. bine italiana, iar toate discursurile s-au tinut in limba aceasta), inclusiv scumpa mea diriguta. Tot aici, in timp ce Repetto ne povestea despre subiectul cartii, mie si colegei mele Laura ne-a venit o idee, geniala de altfel, si cum ca... am putea face o sceneta pornind de la ideea de baza a cartii. ( asta doar din dorinta de a demonstra ca si noi putem si putem chiar bine daca ne-o punem in cap, atata timp cat avem liberul albitru si nu ne este impusa de cineva, fiindca toti profesorii buni pe care ii avem la clasa ne bat la cap de ceva amar de vreme ca avem potential mult si nu facem nimic cu el). Si cum eram noi entuziasmate, i-am spus profesoarei de italiana, iar dansa a fost foarte incantata, ba chiar s-a oferit sa ne ajute. Mai departe am mers la doamna Buliga, de istorie ( o profesoara exceptionala, care insa... este suparata pe noi, nu stiu exact de ce, si vrea sa ne lase de la anul).
De asemenea, dansa a fost surprinsa la modul cel mai placut de ideea scenetei, ba chiar mai mult, ne-a incurajat si ne-a spus ca ne iarta toate pacatele clasei daca noi reusim sa facem ceva frumos, sau macar incercam sa facem. Ne-a indrumat sa ii spunem si dirigintei, citez: " Mai fetelor, sa vedeti ce o sa se bucure si doamna Ionescu cand o sa auda ca vreti sa faceti sceneta aceasta, bravo!". Apoi, cum era de asteptat, am mers la doamna diriginta sa o punem si pe dansa in tema. Si cum ii povesteam noi ce idei marete avem, foarte, dar foarte incantate de idee... ce crezi? Diri' are un har, si anume sa deziluzioneze orice persoana ii apare in cale. Ne-a spus intr-un mod mai mult sau mai putin diplomat ca... noi nu suntem in stare sa facem asa ceva.
Evident, noi am insistat. Apoi... dansa chiar s-a enervat. Citez: " Auziti, dar scenariul meu de anul trecut ( pe care sincer nici nu l-am citit prea atenta ) nu va placut?". Am dat afirmativ din cap'soare, cum ca ne-a placut si am mai insistat putin pe ideea noastra. " Stiti doamna, noi ne-am gandit ca ar fi dragut sa facem sceneta dupa ideea domnului Repetto fiindca dansul s-ar bucura mult sa vada ca niste elevi ii apreciaza gandurile si implicit si pe el". Si diriga a replicat, " Da, dar totusi, eu zic sa va mai ganditi la scenariul acela al meu, de fapt, chiar o sa vi-l aduc luni, si ... joi putem repeta."
OOOO Doooamne! Nu ar fi putut macar sa ne lase cu iluziile noastre?
Ok bloguletule, stiu ca ceea ce am scris mai sus este mult mai pe scurt povestit decat obisnuiam odinioara, insa te rog sa ai incredere in mine. Iti promit solemn, pe cuvantul meu de P.I.M.P ( sunt zodia Pesti), ca de fiecare data cand voi mai gasi 5-10 minute de relax, ti le voi dedica tie!!!
Sper ca ma poti intelege. Aaa... era sa uit, de fapt cum as fi putut sa uit, doar am omis. Cu ocazia asta, as vrea sa iti multumesc tie draga blog'sor, draga prieten, ca intotdeauna ma astepti aici si ma primesti cu fereastra deschisa, numai buna pentru a imi asterne sentimentele in casuta ta. Sper ca in urma tuturor postarilor ( in special celor nefinalizate - adica cele nepostate, insa salvate in arhiva) sa nu te fi incarcat cu prea multe ganduri sumbre sau chiar frustrari d-ale mele, iar in cazul in care te simti obosit, vreau sa stii ca sunt gata oricand sa iti ofer un mic concediu, trebuie doar sa imi dai un semn, ca de exemplu, ai putea sa imi arati o eroare sau ceva in genul.
Oooo draga blog, daca ai stii cat de dor mi-a fost de tine. De cate ori am avut cate-o idee in blondinul meu cap'sor ( care apropo este si mai sunny acum) pe care as fi vrut sa o impartasesc aici, cu tine si ... la naiba... nu eram acasa, iar atunci cand am reusit sa ajung... oofff.... m-am luat cu alte treburi si in final am fost rapusa de oboseala. Poate zici ca sunt doar linguseli, insa uite, nici macar nu ma pot oprii din scris. As putea continua la infinit si inca o data peste.
Dar ma voi opri aici. Sunt sigura ca vei fi intelegator cu mine si ma vei gazdui in continuare.
Iti multumesc,
Cu drag, Deeabolique.
duminică, 31 octombrie 2010
Of-uri.
Planuri de viitor... de ce fac oamenii intotdeauna aceeasi greseala?
De ce tindem sa visam mereu tot mai departe desi suntem partial constienti ca o sa se termine cu un mare esec fiindca nimic, niciodata nu va decurge conform planurilor in totalitate?
De ce nu ne putem opri la timp si intotdeauna mai acordam o sansa: " poate de data asta se schimba ceva.", " poate o sa fie altfel".
De ce , noi oamenii, suntem capabili sa ne atasam de semenii nostri, increzandu-ne in ei pentru ca in final sa cadem iar in aceeasi groapa si anume: dezamagirea.
De ce ne creeam un ideal in tot?
Avem un ideal in tot: casa IDEALA, mancarea IDEALA, hainele IDEALE, partenerul/partenera IDEAL/A, relatia IDEALA s.a.
De ce facem asta?
Oricum stim cu totii ca nu vom gasi acel ideal, de ce ne mai facem sperante?
Suntem oare o natie de sado-masochisti? Ne place sa ne torturam singuri?
Ne mintim ca iubirea e cel mai frumos lucru care ti se poate intampla si ca nu conteaza cat suferi, fiindca roadele implicarii tale sentimentale candva vor fi satisfacatoare.
Ne mintim ca tot raul e spre bine sau ca daca nu ar fi si rau, atunci nu am stii cu adevarat cum e binele.
Nu e adevarat. Daca nu ar fi rau, NU AM STII CE E RAUL!
Daca nu ar fi bine, NU AM STII CE E BINELE!
Daca nu am fi condamnati sa ne indragostim, nu am stii ce e suferinta.
Daca...
Dar fiindca noi nu putem spune " ipotetic traind" ... incerc sa revin cu picioarele pe pamant.
Am stiut intotdeauna ca nu e bine sa am incredere intr-o persoana si totusi am avut.
Am stiut intotdeauna ca NU trebuie sa ma mint singura... si totusi am facut-o!
Cat de ciudat este atunci cand ajungi sa iti faci mai multe griji pentru aproapele tau decat pentru propria persoana. Cat de straniu poate fi atunci cand te consumi pentru problemele lui, ca apoi sa realizezi ca... pe el nu il intereseaza.
Poate ar trebui sa tinem cont si de o vorba: nu incerca sa ajuti pe cineva atata timp cat respectivul NU vrea sa fie ajutat.
Te concentrezi pe cel ce iti este aproape pana ajungi sa uiti de tine.
Sustii ca il iubesti ... si chiar o faci neconditionat, insa uiti un detaliu: in primul rand, trebuie sa te iubesti pe tine!.
Of...
Cate se pot ascunde in spatele acestui banal " of"....
sâmbătă, 30 octombrie 2010
Vise
luni, 18 octombrie 2010
SCRISOARE CATRE LICEENI DE TUDOR CHIRILA
Mai are rost sa zic ceva?
A zis Tudorica tot!
Totusi ... nu inteleg de ce toti fugim de cultura?
De ce toti ne aflam intr-o permanenta goana dupa bani, transformandu-i pe acestia in SCOP, cand de fapt, initial, scopul era cu totul altul?
De ce ne lasam condusi de altii?
De ce ne este teama sa iesim din anonimat, astfel complacandu-ne intr-o adunatura de copii ieftine, cu aceleasi obiceiuri proaste, ghidandu-ne dupa aceleasi idealuri idioate??
De ce atunci cand, in sfarsit, unul isi face curaj sa iasa in fata ceilalti ii dau in cap?
De ce suntem atat de dezbinati? De ce ii judecam pe cei din jurul nostru atat de aspru, insa atunci cand vine vorba de noi insine ne aflam neputinciosi?
De ce alegem intotdeauna calea cea mai usoara? De ce fugim, resemnandu-ne cu ideea: " eu nu pot sa fac nimic."
Poate TU singur nu poti, insa NOI am putea.
Totul e sa vrem. Totul e sa ne dorim cu adevarat sa iesim din anonimat.
Sa terminam cu conceptiile ce ne-au fost bagate pe gat. Idei ce nu ne apartin, insa am ajuns sa ni le insusim, toate astea involuntar.
Hai sa cautam in adancul nostru, si sa ne trezim!
Sa iesim din tiparul de " robot".
Sa nu ne mai consumam energia plangandu-ne.
Trebuie sa ne revoltam, insa nu cu pumnii, ci cu mintea.
Sa ne folosim furia intr-un mod mai constructiv.
Pot continua... dar sunt convinsa ca ati inteles mesajul si deasemenea cred ca puteti continua, poate chiar dezvolta subiectul cu idei muult mai bune.
Toti puteti.
luni, 4 octombrie 2010
Dimineata mai draguta...
...nici ca se putea!
Dupa cum bine stiti ( din pacate ), de aproximativ 3 saptamani, noi astia mici am inceput scoala.
Fericire mare ca invatam dimineata, ca nu ne pierdem toata ziua etc. etc.
Prima saptamana - Mai mult decat perfecta. A fost lejera, maxim de lejera.
Am reusit chiar sa si ajung de la prima ora ( bine recunosc, cu intarzieri de 30 min, insa conteaza ca am ajuns).
A-2-a saptamana... hmm, deja oboseala. Si cum chef nu se prea exista si nici o motivatie prea mare (primele ore in general sunt muzica, desen, italiana cu lectorul acela obositor sau chiar sport), am cam dormit in plus.
Asa ca s-au cam strans absente si bineinteles ca nici atentionarile doamnei diriginte nu au intarziat sa apara.
Si cum trebuia sa ma scuz cu ceva vineri cand intamplator m-am intalnit cu ea in fata liceului ( nu apucasem sa imi intocmesc o scuza prea buna), i-am spus adevarul ( maaaare greseala).
Adica, ca de la un timp NU mai reusesc de nicio culoare sa ma trezesc in asa fel incat sa ajung la prima ora. Pur si simplu imi este imposibil, ajung intotdeauna la 8 ( ora incepand la 7 : 30).
Dansa ma intrebat pe un ton usor ironic daca nu cumva pentru asta sunt mamele.
Am vrut sa-i raspund pe un ton la fel de arogand ca spre deosebire de altele, mama nu e ceas cu cuc. ( or fi gresit-o aia la fabrica, eu stiu?), noroc ca m-am abtinut!
Apoi al2lea instinct a fost sa ii spun adevarul. Dar cum era sa-i zic ca mami cu o zi inainte mi-a facut o intreaga criza de nervi cu trantit de usi, zbierete si mai pe romaneste ( si aici o sa folosesc exact termenii ei, sa nu ziceti ca vorbesc eu porcos, citez) " ISI BAGA PUUULA IN ORA MEA DE TREZIRE si SE PISA PE SCOALA MEA " pentru ca ea nu mai suporta sa ma trezeasca pe mine la 6 ( oricum intarziam la prima ora fiindca eu ca sa fiu gata trebuie sa fiu in picioare undeva la un 5.30).
Dupa toate aceste cuvinte mai mult sau mai putin vulgare varsate la nervi s-a auzit " trosk, pok, bum" si verdictul: " MA CULC LA LOC!".
Upsy, upsy...
In fine, i-am spus ca mama mea este foarte obosita din cauza serviciului si de aceea nu prea reuseste intotdeauna sa ma trezeasca la timp. ( pthiu, am scapat si de asta).
Ei, doamna diri nu s-a lasat pagubasa nici de aceasta data asa ca a venit cu o alta geniala idee: " Andreea, dar tu telefonul acela de ce il ai? Nu crezi ca ai putea sa iti pui ceasul sa sune?"
Am incercat sa ii explic ca pe telefon am 3 alarme setate ( prima la ora 5.00, a2a la 5.10 si a3a la 5.20) insa rasnita mea de LG ( shine) nu vrea sa ma lase sa imi pun orice melodie din telefon ca sonerie ( alarma), ci doar cateva, maxim 10 pe care le are el din fabrica.
Si acelea sunt mai mult cantece de leagan decat melodii de trezire matinala.
Atunci isteata mea diriginta a venit cu un plan si mai bun.
" Andreea, dar de ce nu te suna cineva sa te trezeasca? Nu ai nicio cunostinta? O colega de clasa ceva care sa se trezeasca.)
In prima istanta in cap imi venise ceva de genul: " Daa doamna, pai sa stiti ca toti prietenii mei si toate cunostintele mele se trezesc la 5.00 am si mai ales, toti si toate o fac pentru a imi da mie trezirea).
M-am abtinut, din fericire si de data aceasta si i-am explicat ca nu aud telefonul din somn si chiar i-am demonstrat. Am cel putin 30 de apeluri nepreluate in fiecare dimineata de la prietena mea Ana ( si nu, nu e nebuna, insa ea sta in Snagov si invata in Bucale, asa ca pleaca muult mai devreme de acasa).
Nu a inghitit-o nici pe asta ... asa ca mai in gluma mai in serios mi-a propus sa ma sune ea dimineata.
Eu intrand ( oarecum fastacita) in gluma dansei, am zis : " da,da, ar fi ceva :)))".
Apoi brusc si-a tras o figura sobra, plina de autoritate si mi-a spus clar si raspicat: " Da-mi numarul tau, acum!"
Deja ma balbaiam, nu stiam daca sa ranjesc sau sa plang.
M-am zgarmat dupa telefon, m-am cautat in toate agendele, si colega mea la fel ( doar, doar sa zica " am glumit") pana i-am dat numarul.
Mi-a intins o foicica pe care sa il notez si mi-a spus sa ma semnez si sa scriu ora la care vreau sa ma trezeasca.
Asa ca am zis asa pe un ton oarecum " sac,sac": " la cinci dimineata, doamna!" ( nu credeam ca o sa zica un simplu " ok"), insa a dat afirmativ din cap si mi-a facut semn sa scriu acolo.
Deja ma mascaream in gand si scriind toate cele necesare pe foicica tot repetam " haideti doamna, doar nu o sa va treziti la ora aceea...", insa dansa nu mai zicea nimic.
Pe foita am scris 5.30 a.m.
A venit weekendul, aproape ca uitasem de discutia avuta cu doamna "dibliginta".
Si... intr-un final ma gandeam ca totusi a glumit.
Dar... dimineata la ora 5 si 23 mi s-a dat trezirea.
Am deschis buimaca ochisorii, am pus mana pe telefon, am apasat butonul magic si pana sa apuc sa zic eu ceva aud: " Buna Andreea, doamna Zinika sunt".
Reactia mea a fost ceva gen pauza 10 secunde, timp in care ma tot ciupeam sa vad daca nu cumva visez urat, iar apoi am scos cateva sunete caracteristice unui om adormit.
Speram sa ma lase in pace, insa a ridicat putin tonul spunandu-mi: " Andreea, e timpul sa te pregatesti pentru scoala, haidee!".
Am reusit sa-i raspund de aceasta data: " Da,da... (:|"
Abia asteptam sa inchida, sa aud cuvantul magic " PA" si sa pot sa mai motai cateva clipe.
Insa norocul nu a fost de partea mea.
" Hai Andreea, te-ai trezit?"
Si i-am raspuns pe cel mai sigur ton posibil: " DA".
Insa s-a dovedit a fi destul de trecuta prin viata fiindca ma pus sa zic mai multe propozitii pentru a isi da seama ca intradevar sunt treaza.
Iar apoi au urmat cele mai scurte 5 minute din toata viata mea.
" Andreea, uite te mai las 5 minute."
Nu cred ca am apucat sa pun bine telefonul langa cap si sa pun geana pe geana bine ca aud " Vad stele verzi, cum tu nu le vezi? Acolo intre farfuria zburatoare si omuletii verzi. N-am luat-o razna de ce nu ma crezi? ..." ( asa imi suna mie telefonul, Spike- Tango).
Oofff Doamne.
Nu ma asteptam sa se tina de cuvant, insa nu ma mira chiar atat de rau, in fond, asa clasa, asa diriginta!
PS- M-am trezit degeaba! Aveam sportul prima ora si fiind racita cobza m-am gandit ca nu mai are rost ca pe langa uriasa-mi geanta sa mai car si o punga cu echipamentul pentru sportul pe care oricum nu il fac. Si uite asa mi-am luat repejor o pereche de jeansi, adidasi, un tricou si geaca si aia am fost.
Ajung la scoala la 7.22 ( record personal) fericita si ma indrept inspre sala de sport ( waw, sunt prima!") .
Intre timp ne-am strans aporximativ 10 copii ( din 32) si dupa alte 10 minute asteptate isi face aparitia si profesoara, draguta de ea.
Intram in sala ( mai frig decat afara si nu exagerez). Ii explic doamnei profesoare situatia, insa nu a fost tocmai intelegatoare asa ca mi-a pus absenta. Si mie si colegei mele Iuliana care era mai racita ca mine ( gen febra).
Am intrebat-o ce dracu' e cu regula asta stupida. Auzi si tu, chiar daca nu faci sportul, chiar daca esti scutit TREBUIE sa vii in echipament si sa stai pe banca. La naiba, oare bancuta aia de la sport NU ma primeste fara trening?
Intr-un final am degerat si am hotarat ca mai bine plec si imi iau un ceiuc cald si il beau in clasa la caldurica. Si bine-am facut.
sâmbătă, 25 septembrie 2010
Colega noua - verdict.
Am promis ca o sa revin cu noutati despre noua mea colega.
Ok, iata verdictul: Nu este proasta, este doar... NEBUNA!
Dar in cel mai real mod posibil.
Adica e o persoana cu tulburari psihice, nu stiu cat de grave, cert e ca e sarita de pe fix.
Si nu o spun doar eu, o spune toata clasa si inca 3 sferturi de liceu.
Si nu o spunem doar noi elevii, ci o spun si profesorii si chiar si directoarea.
In cele 2 sau 3 zile cat a venit la scoala a reusit sa se faca cunoscuta ( intr-un mod negativ, evident) peste tot.
Acum intreaba chiar si femeile de servici de ea.
A facut numai idiotenii.
De exemplu s-a dus la agentul de paza ( bgs) si l-a rugat sa se joace voley cu ea.
Categoric, dansul a refuzat-o. Ea i-a zis ca e rau si s-a gandit ca poate prefera baschetul, asa ca i-a venit cu o mingie de baschet.
Apoi... s-a dus la ora, la italiana, unde s-a plictisit si a inceput sa tipe la profa ca ea vrea sa iasa afara. Si pana la urma s-a ridicat si a iesit.
In alta ora s-a tinut dupa mine si inca 3-4 colege care nu doream sa mergem la italiana cu Repetto si s-a asezat cu noi pe o bancuta.
Si... vorbeam noi ce vorbeam intre noi cand ma trezesc ca se ridica Madalina aka Margarina si fuge brusc inspre cealalta parte a liceului.
Ne-a socat putin, insa ne-am gandit ca a vazut ceva sau nu stiu... Ne gandeam la orice plauzibil.
Dupa 5 minute s-a intors asa ca am intrebat-o: " Mada, de ce ai fugit asa?"
Si raspunsul: " Era o pata mare portocalie, curgea dintr-o masina, un lichid asa scarbos."
Am ramas toate tablou, nu stiam daca sa radem sau sa ne gandim serios.
Nu stiam daca rade de noi sau daca vorbeste serios.
Asa ca am repetat intrebarea: " Ok, dar de ce ai fugit?"
Si iata raspunsul: " Da ma... era o pata foarte mare, curge dintr-o masina".
Asa ca am intrebat a3a oara: " Ok,ok, da-o in colo de pata, eu te intreb DE CE AI FUGIT?"
Si raspunsul pe un ton foarte calm, ca si cand nimic nu ar fi iesit din comun: " ah, pai vroiam sa vad daca e cineva in fata."
Ooo Doamne!
Si aici ne-am convins ca intradevar are o problema cu capul.
Si ghiciti ce? Directoarea a spus ca e constienta ca nu e tocmai normala, insa legea nu ii permite sa faca nimic in legatura cu asta, asa ca cel mai bine ar fi sa o evitam.
Si va rog frumos, credeti-ma pe cuvant, e absolut imposibil de evitat!
Orice i-as spune, oricat as ignora-o, oricat as implora-o, tot langa mine o sa fie, tot vorbind in urechiusele mele se va afla.
De exemplu intr-o pauza ii tot ziceam sa ma lase in pace fiindca nu am chef de ea si s-a apucat sa imi povesteasca de prietena ei Jessica.
Omg... Nici macar nu sunt sigura ca Jessica e un personaj real sau fictiv.
In fine... cam atat nou.
Aaaa... am omis partea cea mai interesanta.
S-a tinut dupa o colega pana acasa si a intrat peste ea.
Hihihi, ce mi-ar place sa intre si peste mine.
Muhahahah!
Agasant de politicos.
Nu stiu ce introducere sa fac asa ca o sa trec direct la subiect.
Si voi ca toti oamenii va cumparati haine. Si de unde le cumparati? Din magazine. Ca e Obor sau ca e Mall nu conteaza.
Ei bine, voua vi s-a intamplat sa va plimbati linistiti printre diverse magazinase, sa vedeti de la distanta o bluzita ce pare draguta si sa incerci sa te apropii ?
Normal, tuturor ni se intampla.
Bun deci recapituland, uite bluza, aha pare ok, hai sa o vedem mai bine.
Si ne indreptam inspre magazinas, punem un picior inauntru si deja auzim " Buna ziua, bine ati venit pe la noi, cu ce va putem ajuta?"
Pfffai mama mea.
Mie cand aud " buna ziua, va pu..." mi se zbarleste pielea pe mine.
Deja imi vine sa ies si sa fac ceva pe ea de bluza.
Adica, nu ar fi mai uman sa ma lase si pe mine sa ma uit inainte?
Sau si mai bine, sa astepte sa fie intrebata?
Ca m-o duce si pe mine capu' intratat incat daca am o nelamurire in legatura cu un produs s-o rog pe dansa sa ma lumineze.
Si stateam si ma gandeam eu asa... Ma dar daca intru intr-un magazin si aud " buna ziua bla bla bla cu ce va pot ajuta?" ii raspund foarte serioasa: " pai as dori si eu 3 perechi de blugi, unii marimea 27, altii marimea 28 si ceilalti tot 27, albastri sa fie si... 2 tricouri unu roz si unu galben, cel galben sa fie cu anchior, iar cel roz sa fie mai lungut. Aaaa si era sa uit, m-ati putea ajuta si cu un sacou negru abanos, cambrat si cu nasturi argintii?
Oare mi-ar spune " bineinteles, o secunda" si ar pocni din degete si le-ar scoate de sub tejghea? Sau ar ridica o spranceana si m-ar indruma sa ma uit prin magazin?
Mie a2a varianta imi pare mai plauzibila.
In fine. Cele mai agasante vanzatoare mi se par cele de la Meli Melo.
Ma simt hartuita cand intru acolo. Cel mai mare cosmar posibil ever in viata mea e sa imi placa ceva si sa fiu nevoita sa intru acolo.
De fiecare data cand pasesc inauntru sunt asaltata. De fapt nici nu apuc sa intru, nici macar sa fac un pas intreg in incinta magazinului.
De la aproximativ 5 metri de magazin don'soarele ma ginesc si se uita insistent pana cand imi fac aparitia in dreptul usii unde cu un zambet fortat mi se da un Buna Ziua extraordinar de formal ca mai apoi sa-mi bage un cosulet pe gat in care sa imi pun produsele pe care le doresc.
De cele mai multe ori imi vine sa tip: " Ei ho femeie ca nu mi-am propus sa cumpar juma' de magazin si... niste cercei cred ca sunt capabila sa ii tin in mana circa un metru pana ajung la casa pentru a-i achita".
Si cel mai rau ma enerveaza cand pun mana pe ceva ( un cercel de exemplu) si nici nu apuc sa imi dau seama daca intradevar imi place sau nu ca ma trezesc cu binevoitoarea langa mine cu bratara si inelu' din acelasi set --> " ati dori sa le probati si pe acestea? ooo dar chiar va stau bine" .
Mda... Poate eu vroiam DOAR cerceii sau poate nici macar pe ei nu ii doream.
Poate vroiam sa vad mai intai cat costa sau daca imi stau bine, sau ce fel de inchizatoare au.
Dar nu, trebuie sa vina ea top top repede pe capul meu sa ma abureasca acolo.
Intru in magazin in ideea de a-mi cumpara cercei si plec cu o bratara si un inel.
Buna combinatie, nu?
:))))
Bine, stiu ca asa sunt "instruite" si pentru asta sunt platite, dar tot mi se pare exagerat.
vineri, 17 septembrie 2010
Upsy, upsy.
Veste proasta. Sunt obosita.
Si acum urmeaza intrebarea: " asa si?" sau un raspuns sec gen " pai odihneste-te".
Mdeah...
A inceput scoala, trezit de dimineata ( 5), stat la 6-7 ore, hoinarit pe afara cateva ore gen relax, ajuns acasa, mancat, spalat, tv, dormit.
Cam la asta se rezuma programul meu din ultimele zile si deja sunt cam obosita.
Sa vezi distractie cand or incepe profesorii sa predea si sa dea teme.
Meeama.
Si unde vroiam sa ajung cu asta?
Pff... v-am spus ca deja am inceput sa obosesc.
Aaaa, da! Nu prea mai am timp sa scriu pe aici si... decat sa scriu cum am cam facut in ultima vreme, doar asa ca sa fie, aberatii, scris mult si prost pe o tema nedefinita si de cele mai multe ori nesemnificativa ( vezi "colega noua") mai bine tac.
Adica... nu vreau sa va plictisesc.
V-am pupat. :*
Ps- o sa vin cu noutati despre colega noua. =)))
marți, 7 septembrie 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)