Despartire...

Mda... cred ca e prima oara cand vorbesc putin si despre mine, despre ce simt. Ei bine...exista un inceput in toate. Cum sa incep? Da stiu... cu inceputul! Ok. Pai, azi... o banala zi in care am facut lucruri obisnuite precum sa ma trezesc, sa ma spal pe dinti, sa ma pregatesc de o scurta iesire din casa, sa shoppinguiesc... s-a transformat in cel mai important moment al unei relatii de aproximativ 2 ani, si anume: DESPARTIREA! Da... suna tragic... Dar tot ce e frumos se termina destul de repede... si pana la urma trebuie sa sti cand sa pui capat, nu? In fine, asta s-a intamplat acum vro ora si inca sunt un pic nelinistita. Si... uite asa iar incep sa imi dau seama cat de mult m-am schimbat, majoritatea ar spune ca "in bine"... dar eu stau si ma intreb: " in bine, pentru cine?". Aruncand o privire in trecut, incerc din rasputeri sa inteleg de ce nu mai pot fi aceeasi fetita cu doua codite, care in ciuda tuturor barfelor era mereu cu zambetul pe fata, care nu plangea decat atunci cand nu obtinea ce vroia, iar la o saptamana dupa ce o facea: SE PLICTISEA! Fetita aia care isi schimba prietenii ca pe sosete si frangea inimi fara vrun dram de remuscari... Incet-incet incep sa imi dau seama ca lacrimile nu isi mai fac aparitia (desi mi-as dori, m-as descarca mult mai repede, mult mai simplu), iar zambetul ce altadata imi lumina minut de minut fata... isi face simtita absenta. Destul de urat... si totusi voi incerca sa nu ma sechestrez intr-un colt al casei mancand intr-una ciocolata si rontaind chipsuri, sa nu imi tai venele, sa nu ma inec in alcool boschetarind pe I.O.R... si nu in ultimul rand, sa nu ii transform mamei modesta casuta intr-o cascada Niagara... (desi ar fi destul de profitabil... va d-ati seama cati vizitatori am avea zilnic? .... )... In fine... abea acum ca l-am pierdut... PARDON, m-a pierdut! :)) imi dau seama ca... intradevar IUBESC! Si totusi... ura e un sentiment mai puternic decat iubirea... :P