duminică, 5 iunie 2011

E plictiseala.

Si cum spunea Guess Who, " e doar o stare generala". Si cand te plictisesti incepi sa te gandesti la toooaaaate prostiile si s-o dai in cele mai proaste staaari, sau cel putin la mine asa se manifesta. Si acum imi zboara mii de ganduri prin cap si imagini, amintiri bla bla bla. De 2 ore ma uit la desene animate ( Zambetul lui Sharon si Spioancele :X) si pap cirese si capsuni... dar pana la urma tot am fost rapusa de plictis. Imi vine greu sa recunosc, dar asa este. Somnul intarzie sa apara...asa ca sunt condamnata sa domnesc in starea asta pe care o detest cu toaaata fiinta mea. Oricum, e clar, am prea mult timp liber. Si totusi, ar fi mai ok daca nu ar fi amintirile alea nenorocite si feelingurile proaste... Bleah, o sa treaca, toate trec. Ma duc sa ma uit la TV ca deja s-a pus prafu' pe el de cand nu l-am mai deschis si cine stie!? Poate am noroc si gasesc ceva interesant.

luni, 30 mai 2011

La vanatoare.

Cu totii cred ca resimtim un inceput puternic de vara si multi dintre noi ne bucuram nespus. Si odata cu valul de caldura unii au pornit la vanatoare dupa banuti, in cautarea unui job de vara, altii la vanatoare de raze solare cauzatoare de bronz perfect, iar eu... eu vanez tantari ! Daca vara trecuta povesteam despre crancena lupta pe care o duceam cu MUSTELE, vara asta am declarat din nou razboi, iar tabara adversa e reprezentata de-o sumedenie de tantari! Mustele macar erau inofensive, scarboase intradevar, dar inofensive, insa specia asta de insecta-vampir ma termina! Am inceput sa am cosmaruri, ma gandesc ca o sa ma trezesc dimineata si o sa fiu asemeni unei fructe confiate! Biroul meu s-a transformat in cimitir de tantari, iar tavanul e frontul de lupta! O sa sune ciudat, dar in ciuda faptului ca arata ataat de inestetic si te mananca al dracului de rau, pe mine nu ma deranjeaza muscatura in sine ( nici macar nu o simt), ci bazaitul acela tiuitor de-ti ramane imprimat pe timpane o buna bucata de vreme. Nu suport sa ma pun in pat rapusa de oboseala, si chiar cand sa adorm: BZZZZZZZZ! In momentul ala imi dau primele palme, tantaru' e smecher, tace pret de un minut, ca sa ma fure somnul iar si, si ... incepe: BZZZZZZZZZZ! Deja simt cum mi se urca sangele la cap, imi mai dau doua palme si constientizez ca nu am nicio sansa asa ca pun piciorul in prag si ma ridic hotarata indreptandu-ma cu pasi repezi inspre intrerupator, aprind lumina si pornesc la vanatoare. Ucid cu sange rece cel putin 2 tantari si mai stau cel putin 10 minute ascunsa la vanatoare, dar nu se mai iveste tipenie de insecta. Ma pun relaxata la loc in pat, nu trec 5 minute si iar: BZZZZZ! Asta deja e nesimtire! Daca ar fi sa-i caracterizez in mod direct prin faptele lor, dau dovada de-o crunta lipsa de bun simt! Ma ridic pentru a2a oara... il omor si pe acela pe care-l consider eu a fi ultimul din cameruta mea si la loc la somn... dar ce credeti? Inca nu s-a terminat... Apare de nicaieri un alt " ultim tantar" pe care il las sa ma bazaie in voie si sa-mi suga sangele... ma gandesc ca poate asa se satura si se culca si el. Am uitat sa mentionez ca inainte de a ma baga la somn, circa 20 de minute sunt alocate vanatorii de tantari, timp in care stau cu veioza aprinsa si astept sa vina toti la lumina ca sa-i pot extermina! De cand scriu postul asta, cred ca am omorat cel putin 4 nemernici, muhahahha! Ii fac eu pe ei! Noapte buna. :*

vineri, 6 mai 2011

Metrorex

Calatoresc des cu metroul. De fapt ce spun eu des? Calatoresc chiar de mai multe ori pe zi cu metroul. Ii sunt ataaaat de fidela si aproape ca il iubesc. Fara el nu m-as putea deplasa intr-un timp atat de scurt in atat de multe locuri. Si cu toate astea... mi-a dat o lovitura grea. Coboram pentru a3a oara in spatiul metrorex-ului. Eu stau undeva la periferie, deci statia cea mai apropiata este Anghel Saligny, care e si capat. Ca niciodata m-am dus undeva la mijlocul metroului si m-am asezat cumintica pe scaunel. Mi-am pus castile in urechi, am dat play, mi-am scos o cartulie si am inceput sa lecturez. Totul era linistit. In vagon cu mine inca 2 tipi... Nimic ciudat. Si de-odata.... BUUUUUUUUM! Am auzit un zgomot puternic ( nu vreau sa stiu cat de intens l-as fi perceput daca Cedry2k nu imi urla prin intermediul castilor in urechi) ! Luminile s-au stins brusc ( exact ca-n filmele de groaza). Am instincte destul de bune, asa ca dint-un salt am fost iesita din vagon direct pe peron. Cu coada ochiului drept am zarit o flama mare, multe scantei. De aici m-am panicat mai rau. Nu imi amintesc exact cum, insa in cateva secunde am fost in capatul peronului, urcata pe scari si d'abia acolo m-am oprit din alergatura. M-am intors cu fata inspre peron. Picioarele nu mi le mai simteam, insa le puteam vedea cum tremura, inima mi se zbatea haotic in piept, iar stomacul era umplut de-un mare gol. Nu eram in stare nici sa le raspund celor doi tipi ce fusesera cu mine in vagon, ma uitam doar la fumul ce umplea treptat peronul. Socul mi-a fost mai mare atunci cand din fumul dens o silieta a inceput sa prinda contur apropiandu-se de noi, cei care au fugit de la primul " bum". Era un tip la vreo 30 de ani ce mergea degajat ( parca era in parc , intr-o zi primavaratica de Duminica ). Ajuns in dreptul nostru afirma pe-un ton calm: " Era de asteptat... sunt metrouri vechi. Eu ma duc la tramvai." A zambit blajin si a plecat. Ma incerca o urma de ras, si una de lacrima. Ma tot intrebam: " Daca se intampla ceva mai grav!?" Oricum, a fost o experienta traumatizanta. Chiar si acum, la doua zile dupa incident la fiecare sunet mai dubios pe care il scoate metroul mi se zbarleste pielea pe mine si ma gandesc: " Daca eram in vagonul cu pricina ce naiba faceam?" Cred ca as fi sarit cum vezi numai in filme, direct plonjon pe burta, cu mainile la cap! In fine, sper sa nu mi se intample vreodata. Si cu toate astea un lucru ma intriga. Aceste " mici defectiuni tehnice" ( asa au fost numite de angajatii Metrorex atunci cand i-am intrebat ce s-a intamplat) oare nu pun in pericol siguranta calatorilor? In fine... nu ma mai mir.

marți, 29 martie 2011

Pleaca.

Nu mai ascult nimic din ce-mi spui! Aud tot ce zici, vad tot ce scrii, ba chiar iti pot citii si unele ganduri. Dar sunetele-mi zboara lent dintr-o ureche in cealalta, fara a ramane nicio farama stocata in timpane. Literele mi se oglindesc pe ochii maronii, fara a ramane imprimata nicio bucatica pe retina. Iar tot ce deduc din ale tale gesturi se izbeste puternic de un zid, informatia nefiind procesata nici cum! Minti... minti ataaat de frumos incat ai scos la iveala cea mai naiva parte din mine si te-ai folosit de ea in mod abuziv. Minciunile ce ti se desprindeau cu atata usurinta de pe buze... Acele minciuni cu care candva mi-am hranit sentimentele nutrite pentru tine... Acele minciuni de care ultima speranta a unui suflet naiv depindea intrutotul! Te-ai jucat fotbal cu inima mea si totusi nu ai stiut cand sa dai gol, cand sa marchezi... Ai dansat un timp indelungat cu sufletul meu si nu ai stiut sa-ti sincronizezi pasii cand a trebuit. De ajuns! Am indesat intr-o valiza toate cuvintele, toate sentimentele, tot ce ma lega de tine si am inchis-o! Am inchis-o bine, cu un lacat mistic ce numai un sentiment profund si sincer o sa-l poata deschide. Pana atunci... iti spun cu-o lacrima rece scurgandumi-se lent pe fata " La revedere! " si doar un nod in gat ma mai opreste sa pronunt pe litere, clar, raspicat: " Adio!"