Se afișează postările cu eticheta cacat. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cacat. Afișați toate postările

duminică, 25 aprilie 2010

Pentru Ady the madman.

Hi hi hi. "Simteste-te" bine Aditule, tocmai iti dedic un post!
Sau mai bine simte-te jignit ma.
Tu realizezi? Iti dai seama ca tocmai eu, o adolescenta frustrata si cu idei de cacat iti dedica cateva randuri?
Trebuie sa faci ceva neaparat. Si cand zic neaparat, neaparat sa intelegi ma baiatule!
Si ca sa inteleaga si restul potentialilor cititori ai acestui post astazi am intrat pe blog si am dat de 2 comentarii in care eram criticata ( sau ma rog... jignita).
Oook... Nu-i nimic rau in asta, fiecare are dreptul de a-si exprima propria parere.
Apoi... am intrat si eu pe blogul respectivului din pura curiozitate. Pentru ca din ce imi spusese baiatu' parea un fel de "atotstiutor, genial, perfect" exemplar al adolescentilor din ziua de azi.
Ok... intru si... SURPRIZA! Ce credeti dragilor? :)) Baiatu' are si el 2 posturi si vro' 4 vizualizatori... Din alea 2 posturi unu imi este 3 sferturi dedicat mie si restul prietenului meu.
Ooooo daaaa! Asta chiar a fost maxima! Nu ma asteptam la asta.
Inca imi pun intrebarea " Oare dragutu' de el isi facuse dinainte blogul sau e facut special ca sa ma critice pe mine?"
In fine nu asta conteaza...
Dar ce credeti voi ca am aflat prin intermediul acelei postari? Ca eu... sunt o pustoaica de 17 ani... frustrata!
Wow...
Aaa... Si ca sunt cam " tango" cu scoala! (nu intrebati va rog).
El e un cult. Nu zic ca nu e. E genu' ala de baietas care iti scrie juma' de fraza in romana ca la sfarsit sa iti bage fatala... in engleza, evident! Pai ce naiba? Limba romana nu si-ar mai gasit linistea daca nu ar fi fost imbinata armonios cu niscaiva engleza. Si in plus... e cool!
Prietene, in primul rand nu am 17 ani, ci 16.
In al2lea rand... ia sa vedem ce mai spusesi tu despre "je" ( asta ca sa iti arat ca si eu sunt tru si stiu putintica franceza).
Aaa da... sunt o frustrata! Bai, bai, bai... Deci daca baietasu' asta nu scria un post despre mine si frustrarile mele de-o profunzime atat de emo, as fi putut jura ca si-a trait viata degeaba!
Dar ce ar spune Dexul despre acest cuvant?
"FRUSTRAT~Ă~ŢI, 1.nu există cuvantul in dex.2,daca totusi cineva te-a botezat „frustrat“-demitizarea acestui cuvant este: 1,Frustrati suntem cu totii.-dar mai mult *frustrat este (1)taciturnul(omul care tace) si mai putin *frustrat este (2)vorbaretul(omul care vorbeste)-mai ales daca acesta are si ceva de transmis celor din jurul lui.(oamenilor in special)"
Din punctul asta de vedere eu nu ma consider nici pe departe frustrata.
Mai stimate' individ ( nici nu stiu cum sa te numesc), nu am sustinut nici macar o secunda ca nu mai trec si altii prin ce trec eu. Dar de aici pana la o afirmatie de genul: "Mai mama, get real!Prin ce treci tu, trecem toti la varsta asta: nu suntem intelesi, ni se interzic cam multe, toti cer socoteala, insa...pierzi esentialul:viata!", crede-ma ca e cale lunga, la naiba de fapt e infinit de lunga!
Nu stiu prin ce treci sau ai trecut tu la varsta mea, insa nu ma simt deloc neinteleasa, nu mi se interzice nimic in plus fata de ce le interzice LEGEA altor oameni, si socoteala care imi este ceruta nu cred ca are nici cea mai mica legatura cu frustrarea pe care pretinzi ca o port!
Pierd esentialul? Pierd viata? Da ia' explica-mi tu mie cum ai ajuns la concluzia asta. Stii ce ti-ai pierdut tu? Timpul! Ai citit probabil vreo 3 postari de-ale mele... Astea de pe prima pagina si... pac pac, ce-ai zis tu? Iote ba ce proasta e asta! Isi detaliaza ea aici starile ei, de parca pe mine m-ar interesa. Pai si de ce pasarica mamiticii tale ai mai citit? De ce te-ai obosit? Ha?
Pe langa faptul ca nu ai inteles nimic, da nimic din ce am vrut eu sa subliniez in tot cacatu' pe care l-am mancat pe blogu' asta, ai tras si niste concluzii pripite si apoi ai inceput sa fabulezi pe propriul tau blog si sa afirmi ca NOI suntem niste frustrati!
Cu ce drept imi spui tu mie pe cine sau pe ce sa ador?
Si de fapt, de unde dracu' esti sigur ca eu ador doar tigarile si ca nu ador si pe cineva?
Bancile pe care le critic... Nu critic prietene nici macar o banca! Da' nici una ma!
Critic acele persoane care au avut stralucita idee de a le planta acolo!
Si aici iti mai explic o treaba, nu sunt suparata pe nimeni. Nu zic ca cineva nu ma lasa sa-mi traiesc copilaria. Ci ca in timp ce noi, poporu' stam cu grija zilei de maine ( nu eu neaparat, dar parintii mei, parintii tai, parintii altora poate fac asta), ei astia de sus planteaza banci in parcuri, schimba borduri de n'spe mii de ori pe an. Te-ai gandit ma vreodata de ce? Pentu ca ei estimeaza valoarea unei banci de 5 milioane la cel putin 10 milioane.
O bordura la fel, la pret dublu!
De ce? Pentru ca tot unii dintre ei, aia sus pusii' au firme diverse care produc orice.
Si... LOR le intra banii in buzunare, LOR!
Si sincer ma doare'n cot de cati bani le intra lor, dar problema era ca nu ii lasa pe altii sa traiasca!
Cica " sa ne plangem stim cu totii, e cel mai simplu."...
Si cica nu am realizat nimic in astia 17 ani, am facut umbra degeaba pamantului.
Mdea... de fapt sunt 16. Voi va dati ma seama cate as fi putut realiza eu in astia 16 ani? Tinand cont ca parca saptamana trecuta invatam sa "stau in doua" si parca alaltaieri inca-mi taraiam mucii prin iarba in care ma jucam de-a fatea ascunselea cu colegii mei de celula, pardon gradinita si parca mai ieri invatam sa scriu... Chiar cred ca mi-am ratat viata!
Si tot dragutul de Adi explica cum ca vremurile in care traim nu sunt deloc grele si ne amintea de periodele de pe timpul razboaielor, cand oamenii nu aveau ce manca etc.
Pai... tu realizezi care era cauza acelor razboaie? Realizezi in ce situatie se afla populatia in zilele de azi? Realizezi ca sunt tot mai multe sanse sa inceapa al3lea razboi mondial?
Zi ma, realizezi? Stii ca si in zilele noastre, in Romania, tarisoara asta in care iti e tie rusine sa traiesti pentru ca esti din generatia asta a noastra, a frustratilor, se moare de foame?
E perioada de criza, rata somajului creste! Si nu intru-n detalii ca te bag in ceata...
Cica toti ne gandim si discutam despre iarba.
Mare om Ady asta ma... A ajuns el la concluzia ca noi nu ne gandim decat la IARBA!
Ok... te intreb si eu asa ca fapt divers, cand si unde ai citit tu la mine pe blog despre IARBA?
Aaaa... zici ca ai citit la skunkyrastaboy... Ahaa... inteleg.
Pai si?
Cu ce iti deranjeaza tie vegetarea faptul ca cineva se gandeste la asta?
Te-ai gandit si tu vrodata ? Stii cu ce se mananca? Stii care ar fi avantajele legalizarii ei?
Nu pentru fumatori in special, ci pentru tara in general.
Ai idee cat de mult ar putea inflori turismul?
Ai idee de ce nu se legalizeaza de fapt? Stii ca in unele tari se foloseste pe post de medicament? Realizezi ca alcoolul, tigarile si multe alte medicamente au de 10x mai multe reactii adverse asupra organismului nostru?
Si... ca sa iti permiti sa tragi o concluzie precum " fetita asta e patetica", care reiese dintr-o propozitie incalcita care are ca rezumat " ai facut un scop din iarba" ar trebui sa afli mai intai daca FUMEZ IARBA!
Dar oricum... iti admir gestul si iti multumesc profund de reclama gratuita pe care mi-ai facut-o.
Insa iti dau si eu un alt sfat: mai documenteaza-te inainte sa afirmi cate ceva. Si vezi ca limba romana e mai curva asa... e cu mai multe intelesuri, subintelesuri si sensuri metaforice, deci data viitoare cand mai citesti ceva pe un blog sau intr-o revista, sau unde vrei tu, analizeaza mai bine textul.
PS- in postul la care ai facut referire tu in mare parte am mentionat chiar si eu ca este de cacat si ca l-am scris cu scopul de a va pierde voi fraerii timpul.
Bye!

vineri, 23 aprilie 2010

Eu, tu, noi, voi.

Simt nevoia sa aberez.
Si o voi face. Chiar aici si chiar acum.
Pentru ca pot in acceasi masura in care vreau sa fac asta.
Pentru ca ma plictisesc si pentru ca imi doresc sa va plictisesc si pe voi.
Prea multe introduceri, prea multe cuvinte...
Prea multa monotonie, prea multe griji cotidiene, prea mult stres.
Intr-un cuvant prea multa omenire.
M-am sictirit maxim. Maxim am spuuus!
Vreau sa fug, sa scap de tot. Sa las in urma toate amintirile, atat pe cele frumoase cat si pe cele urate!
Vreau sa fiu lasata in pace, sa nu ma mai urmareasca ganduri sumbre, indivizi falsi, peisaje monotone.
Vreau sa am sansa la un "nou inceput" !
Nu mai vreau sa ma urmareasca trecutul, nu mai vreau sa traiesc din amintiri. Vreau sa traiesc noi clipe minunate ca mai apoi sa traiesc alte clipe si mai minunate si astfel sa le uit pe primele.
Iar cele urate... imi ajung deja!
Vreau sa pot fi asemeni unui copilas, sa ma pot bucura de cel mai banal lucrusor ce-mi pica-n mana. Vreau sa scap de toata agitatia... Sa nu-mi mai sune telefonul in cele mai geniale clipe din viata mea. Sau cel putin, daca tot suna sa aibe bunul simt de a nu imi strica ziua cu o veste extraordinar de proasta! Vreau sa nu mai fiu nevoita sa deschid televizorul si sa ma oripilez! NU! NU! NU! Vreau sa ma pot uita in voie fara tot felul de manipulari in masa, fara toate stirile alea sumbre, fara OTV, fara posturi ce traiesc de pe urma pitipoancelor de genul "sexy braileanca"!
Nu mai vreau sa aud promisiuni peste promisiuni din partea LUI!
Nu mai vreau minciuni peste minciuni din partea LOR!
Nu mai vreau reprosuri din partea VOASTRA! Nu mai vreau nici macar sa imi strigati numele!
Ma deprima... Cine? VOI! Care voi? Aia toti cu gura mare.
Ce? Cum? Unde? Ce a facut aia? Cum a facut ala? Taci in pula mea!
Vreau sa pot fi cine sunt cu adevarat, chiar daca inca nu sunt sigura de identitatea mea.
Vreau sa ma plimb peste tot si nicaieri, fara griji, fara mobile care sa sune ca dracii, fara persoane care sa ma arate cu degetul, fara TINE! Da exact, fara tine....
Care tu? Pai... TU ma... TU!
Ala pe care in clipa asta il trimit la dracu'!!!
Si dupa vacanta asta bine meritata in care mi-as dori sa ma detasez de toti/e...
Vreau un EL ma... un EL! Cer prea mult? Un el care sa-mi fie aproape, un el capabil sa ma inteleaga, un el demn de iubirea pe care o am de oferit, un el langa care sa nu fiu nevoita sa imi spun minciuni minut de minut, un el care sa nu ma faca sa imi iau caaaampiii!
Si... cica am un "el" langa mine....( dar aici e doar teoria)...
Si cica i-am incrediintat toata dragostea mea, si cica sunt prea mica sa vorbesc de dracovenii dastea... Pentru ca cica nu le inteleg si cica nu's capabila sa iubesc...
Oare nu sunt? Oare e doar o iluzie?
Sper din tot sufletul.
Sper sa nu fi decazut in halul asta, ma sperie gandul ca as putea fi "dependenta" de o persoana.
Sau poate teama asta e cauzata tocmai din dorinta arzatoare ce se afla in subconstient.
Acea dorinta umana, exact! Aceea de a iubi si de a fi iubit.
Poate...
Prea relativ pentru mine.
Bai tu intelegi ce cacat mananc eu aici?
Zi ma, tu intelegi?
Ahaaa fraiere, te-am ghicit! Acum iti spui in cap cum ca eu am luat-o razna si iti dai o palma si iti zici " La dracu', iar am pierdut timpu' cu nebuna asta!"
Nu delirez MAAA! Asta simt, dezordinea asta pe care o poti observa si in literele pe care tocmai le-am insirat mai sus o regasesti in capul meu, in mintea mea, IN MINE!
Si nu bai, nu sunt retardata. Ar fi fost bine...
Sunt doar eu... o simpla adolescenta prinsa intr-o lume plina de cacat, cu oameni de cacat prinsi in tot felu' de treburi de cacat...
Si chiar si postu' asta e plin de cacat!
Si tu ma cititorule... HA HA HA!
:)) Treci in dus ca te-ai manjit!

marți, 6 aprilie 2010

obsedati...

Am si eu o rugaminte pe care doresc sa o fac publica...
Data viitoare cand cineva tine neaparat sa verifice daca sunt online... d-ati un buzz si daca sunt la PC o sa va raspund cu cea mai mare placere.
Nu e nevoie sa imi bagati id-ul pe cine stie ce site-uri!
Acum 10 minute am fost asaltata de jdemii de cereri de prietenie pe mess.
WTF...
Bai... nu mai faceam fata... Decline, decline, decline... Ignore, ignore, ignore...
Dar pana cand? :
Deja imi tremura mana... Nervii erau intinsi la maxim...
Inca eram nedumerita... Nu intelegeam, ce dracu se intampla !?
Am primit sute de buzzuri in decurs de 10 secunde... Toate astea precedate de o sumedenie de propuneri care mai de care mai neconventionale... sa nu mai zic de originalitate.
:
Chiar nu mai stiam cum sa reactionez...
Intr-un final s-a gasit un binevoitor caruia ii multumesc... si mi-a explicat el care e treaba...
Cica un curios a verificat pe nu stiu ce cacat de site sa vada daca sunt on...
Si mi-a ramas id-ul si avatarul afisat...
Genial.
Si pac pac... vanatorii de pasarele au sarit.
Ok... A fost o experienta dubios de stresanta...
Deci repet: data viitoare incercati cu clasicul "buzz".
Multumesc anticipat!

sâmbătă, 3 aprilie 2010

ganduri alandala...

Iar trec printr-o stare extraordinar de proasta...
De data asta nu sunt melancolica... e mai grav!
Trebuie sa iau o decizie... Si am strans atatea sentimente in mine incat cred ca am toate sansele sa explodez in urmatoarele 2 ore.
Sunt nedumerita...
Azi cineva mi-a zis ca e mai simplu sa ii lasi pe ceilalti sa ia deciziile in locul tau pentru ca cica daca respectivele sunt proaste... poti da vina pe respectivii.
Mda... Teoria asta cade... Eu am un dar minunat... Acela de a ma autoinvinovatii chiar si atunci cand nu am nici urma de vina... Deci chiar daca i-as lasa pe altii sa ia o decizie in locul meu si aceasta ar fi proasta... tot pe mine as da vina... ca eu i-am lasat pe ei sa decida in locul meu.
Hmmm...
Si in acelasi timp ma cuprinde un sentiment de teama... aflat in antiteza cu unul euforic.
Imi e frica sa ma bag in ceva nou, mi se pare trist sa revin la trecut...
Sunt fericita din cauza unor vorbe pe care le-am auzit azi din partea unei persoane importante ( pentru mine).
Dar oare cuvintele chiar ar trebui sa aiba atata putere pe cat au?
Oare chiar ar trebui sa reusesca cateva silabe banal grupate in cuvinte care mai apoi sunt si ele grupate in simple propozitii, care la randul lor alcatuiesc fraze... sa ma faca sa ma simt bine?
Nu asta era rolul faptelor?
Aiurea...
in stanga mea sta un dracusor care imi spune ceva de genul " du-teee!" si in dreapta o voce blanda imi sopteste "sttaai...nu te arunca asa."
CACAT!
Si eu pe cine ascult?
O prietena m-a intrebat care e primul instinct... Pai e un " NUUU" convins.
Dar acum ma gandesc ca poate instinctul ala a fost si el influentat la randul lui de ratiune... si iar nu e combinatie... iar ajung in acelasi punct de confuzie totala...
Imi zboara mii de ganduri prin cap... nici macar nu apuc sa le zic pe toate ca sunt inlocuite de altele...
E ca atunci cand eram micuta si abea invatasem sa citesc si incercam sa vizionez un film...
Pana sa apuc eu sa descifrez subtitrarea... se schimba...
Ma rog...
Acolo puteam deduce ceva din gesturile personajelor...
Dar acum ce deduc si de unde?
:
Mda... Ma duc sa ma dorm... a fost o zi ciudata...

marți, 23 martie 2010

rahaturi...

Numai rahaturi...
Peste tot... doar atat...
Ies din casa si ce vad?
O multime de oameni... pana aici nimic anormal.
Dar pe fetele majoritatii nu mai poti citi decat stres, nervozitate sau pur plictis...
M-am saturat de o Romanie care vorba lu' Badea: " e frumoasa, da' pacat ca e locuita".
Deja nu mai e o simpla banuiala, a devenit o certitudine.
Aia sus pusi nu mai vor oameni cu ceva in cap...
Nu i-ar avantaja...
Isi doresc sa ajungem o generatie de zombie, pregatiti sa dam vina doar pe destin pentru toate neajunsurile noastre...gata in orice clipa sa ne vindem pentru un banut.
Iti petreci cel putin 20 de ani cu nasu' in carti, timp in care iti faci tot felul de sperante, iti propui diferite scopuri... te lupti pentru note mari, medii mari, intrarea la o facultate buna.
Dupa care speri ca prin intermediul acestora ve-i ajunge " cineva".
Si la sfarsit... cu ce ramai? :-j
Cu rafturi pline de diplome, trofeuri... pe care... intr-un final iti dai seama ca le-ai obtinut degeaba...
Nu esti fiu de senator, nu esti fiica de presedinte...
Deci...
Poti sa-ti dai ignore: esti degeaba!
Si iti ramane o ultima varianta... sa emigrezi.
Alte tari investesc mult in inteligenta... iar noi ce facem?
O imortalizam...
Si pana la urma, cu ce i-ar ajuta pe astia sus pusii sa apara inteligenti printre noi?
Cu nimic...
Daca ar fi prea multi care sa gandesca si ar disparea mentalitatea pe care o avem acum... ar fi ruinati.
Si totusi... Oare nu putem face nimic?
Oare suntem obligati sa ne complacem in situatii de genul?
De fapt... cam asta ne invata societatea in care traim...
Asta vor ei de la noi...
Sa le facem jocul si... atat :)).
Poate ar fi momentul sa ne punem anumite semne de intrebare...
99% dintre noi ar spune ca nu sunt multumiti de tara noastra...
Si totusi, 98% din astia nu fac altceva decat sa se planga si sa dea vina pe destin exclamand cacaturi de genul " Nu e vina mea ca aici m-am nascut... asta e." sau si mai simplu " soarta".
Dar oare nu mai putem face nimic? Ba da... se poate intotdeauna. Dar tine de vointa: daca vrei, poti!
Si vine intrebarea " cum?".
Pai nu stiu exact cum, dar sunt ferm convinsa ca parcurgand anumiti pasi, e posibil!
Si primul ar fi... sa invatam sa fim uniti!