La metrou...

Avand in vedere ca sunt cam minora, nu posed nici un fel de cutiuta pe 4 roti.

Si cum stau la periferie, sau mai bine zis putin inafara Bucurestiului si nici nu suport sa stationez in casa prea mult... ma deplasez cu mijlocele in comun, indeosebi cu metroul. Dupa parerea mea e cel mai ok mijloc de transport. Vine des ( cu mici exceptii), nu e exagerat de aglomerat, daca langa tine se aseaza un specimen sau o specimeana ce degaja mirosuri imbietoare te poti deplasa fara nici o problema in partea cealalta a metroului ( fiind destul de lung), e racoare, ajungi relativ repede la destinatie.

Pe scurt: e mult mai ok decat autobuzele, tramvaiele etc.

De ceva vreme la metrourile noi cred ca ati observat si voi ca trebuie sa apesi pe un butonas pentru a se deschide usa.

Si... butonasu' ala daca este apasat inainte de a capata culoarea verde, este apasat degeaba. Pentru ca NU deschide nimic.

Pana aici nimic anormal.

Dar... se pare ca inca exista oameni care nu au inteles "jmecheria" asta.

Asa se face ca de multe ori am vazut oameni apasand ca disperatii.

Dar intotdeauna mi-am zis " o sa inteleaga ei" .

Pana azi.... cand chiar m-am enervat.

Eram vreo 3 ,4 persoane maxim.

Ridic ochii din carticica, observ ca ne apropiem de statie, o inchid si o bag tacticos in gentuta.

Ma ridic, imi indrept fustita si inaintez inspre usa cea mai apropiata de scari.

Buuun... Metroul se opreste. Eu in fata usii si o tanti aranjata si blondina in spatele meu.

Trec cateva secunde ( timp in care beculetul verde de la buton nu se aprinsese) si ma trezesc cu acea doamna care la prima vedere parea sa aiba un iq destul de ridicat impingandu-ma si spunandu-mi pe un ton grav " lasa-ma pe mine".

Ma dau un pas la o parte si o vad cum incepe sa apese in disperare pe buton.

Am ramas vreme de 2-3 secunde masca. Chiar nu stiam ce sa fac, daca sa zic ceva si ce anume.

Sa o las in continuare in nestiinta sau sa ii explic calm ca trebuie sa se faca verde pentru a se deschide? Sa ii amintesc ca suntem la capat si metroul nu pleaca nicaieri pana nu coboara toata lumea si urca alti pasageri ( iar asta dureaza cel putin 5 minute) ??

Usile se deschid intr-un final, iar dansa imi arunca o privire de genul: " vezi fraiero? ".

Am preferat sa ii raspund cu un zambet inocent si sa o las sa-si continue drumul fara a ii explica complicatul proces de a deschide usile metrourilor.

De ce? Pentru ca ce-i drept... a fost destul de haioasa in lupta sa cu cele 2 usi. Poate le va fura un zambet si altor calatori pe viitor. Sau poate altii nu or sa fie la fel de calmi ca mine.

Cine stie?

:-??

Vreau.

Ok... am o problema.

Ceva ma macina pe interior. Nu stiu exact ce sau de ce. Stiu doar ca simt ceva.

Nu stiu ce si de unde a aparut.

Stiu ca imi e teama, dar nu stiu de ce sau de cine.

Stiu ca am o stare de cacat.

In general cand am o problema caut mai intai cauza si abia apoi ma uit la efecte pentru a o putea rezolva.

Ei bine, de data asta e diferit. Nu gasesc nici o cauza. Si cand gasesc o neg cu toata fiinta.

De ce? Hihi , ce buna intrebare.

De ceva timp tot port monologuri. Da, discut tot mai des cu eul meu interior.

( da, sunt cam razna)

Inainte cand aveam o stare de genul ma inecam in alcool, ma sufocam cu fumul scos de plantuta lu' Jah...

Si acum? Acum vreau sa cred ca sunt mult mai puternica.

Vreau sa imi demonstrez ca pot trece peste si asa singura fara a ma ascunde prin intermediul unor chestiute precum cele enumerate mai sus... Vreau.

Totul se invarte in jurul acestui banal verb " a vrea".

Vreau... dar oare pot?

Si cica: " daca vrei poti".

Pai... oare vreau indeajuns de mult? Si cica: daca nu vrei indeajuns de mult inseamna ca nu e o cauza buna.

Pai... cum imi dau seama daca e buna sau nu cauza?

Si cica: cauta in adancul tau si ve-i gasi raspunsul mult asteptat.

Waw! Ei asta da.

Si acum ajung inapoi " vreau sa gasesc un raspuns". Hihi... si intervine si un alt verb ( ce-i drept se situeaza pe plan secundar) : " trebuie" Trebuie sa fac ceva!

Uh... si acum intervine jumatatea cealalta de " eu interior" spunand: PAI FA DRACU MAI REPEDE CA EU NU MAI POT!

Si cealalta jumatate zice: PAI AS FACE, dar ce?

Si apoi intervin si eu : Calmati-va, calmati-va... o sa gasesc eu ceva.

Si apoi aud cum urla ambii: " Asta spui de cand te cunooooaastem!"

Si apoi cad pe ganduri, de cele mai multe ori ma trezesc brusc cu ochii injectati si umezi. Stiu ca lacrimile ard de nerabdare sa-mi umezeasca obrajii, insa ma opun! Vreau sa le tin prizoniere inca. Vreau sa le folosesc pentru o cauza cu adevarat nobila... Adica... macar sa stiu dracu' de ce imi pis ochii.

Si apoi ma gandesc ca toate astea se datoreaza profundei stari de plictiseala ce ma cuprinde.

Dar incep sa ma gandesc: oare de ce sau de cine sunt atat de plictisita?

Si vine un raspuns nu prea satisfacator: " de tine insuti".

AhhhhH! Nu, asta nu vreau sa cred! Nu pot sa cred ca fetita aia cu un temperament coleric s-a transformat intr-o melancolica convinsa.

Nuuu... nu vreau sa cred ca fetita mereu pusa pe sotii a disparut.

O sa imi lipseasca ataat de muuult...

Offf...

Dar poate nu a disparut. Poate e doar un alt joculet de-al ei si sta pitita pe undeva printr-un coltisor al propriei mele persoane.

Poate vroia doar sa-mi arate cata nevoie am de ea, inainte sa ma plictisesc.

Poate....

Inca o stea...

Cred ca orice comentariu' ar fi de prisos.

Tot ce vroiam sa zic este ca desi nu am fost o fana inraita a ei chiar imi pare rau.

A fost una dintre adevaratele valori ale Romaniei si aviz amatorilor ce vin cu texte de genul " a murit in anonimat saraca".

Nu! Chiar nu! Anonima nu a fost. Intradevar, nu a fost la fel de promovata precum "starurile" ce ne "incanta" privirea in zilele noastre pe micile ecrane, dar asta nu pentru ca nu ar fi putut, ci pentru ca asa a ales ea.

Era talentata si nici la capitolul aspect fizic nu statea rau deloc, dar vina este a noastra. Datorita noua se promoveaza numai pitipoance.

Si nici unul dintre noi nu este in masura sa o judece. Nu avem de unde sa stim ce nemultumiri zaceau ascunse in sufletul ei.

Pacat... Pacat ca " tu nu ai avut curaj" !

Ce s-a intamplat...

De nu ma mai vrei?

Ahhh.... nu,nu,nu! Am gresit discursu'.

Sa reluam. Deci si prin urmare, ce dracu' se intampla cu noi?

Ce-i cu ploile astea? Dupa ce ca am avut parte de o iarna cu prelungiri si de o primavara iernatica, vara e toamna?

Ce naiba e cu glumita asta?

Ma intreb, oare cum o sa fie toamna? Stai, nu-mi spune: de la patruj' de grade in sus?

Banuiam eu. Inteleg ca e criza si in felul asta trei sferturi de populatie poate face economie, in special cei cu apometre, da' da-o naibii de treaba ca mergea si-o baita in Dambovita!

Chiar m-am saturat.

La inceputul verii ma plangeam de caldura infernala ce ne napadise si cand reusisem sa pun la punct planul " transforma-ti casa in iglu" trosc, poc, buuuum, s-a luminat ceru' si direct leoarca.

Hmm... m-am bucurat,dar asta doar la inceput. Acum ma gandesc cum sa imi transform casa in arca.

Avea dreptate tata, cea mai buna investitie ar fi fost o barca!

Dar, stii cum e, niciodata nu-i prea tarziu.

Ma duc sa navighez putin pe google ( nu de alta, da prin mocirla de afara nu mai are farmec) si sa ma interesez in legatura cu barcile. Cu motor? Fara?

Grea decizie...

No name...

Nu prea am mai scris nimic interesant ( sau ma rog, nimic interesant din punctul meu de vedere) si asta nu pentru ca nu as fi avut timp, am timp liber berechet, dar spre rusinea mea trebuie sa recunosc ca mi-a fost lene. Ce... lene e putin spus! Si totusi am avut ceva idei de postari. Din pacate, ulterior le-am uitat.

In fine...detalii, detalii. O sa trec la subiect, sau mai bine zis la subiectE.

In ultima vreme am realizat muuulte chestii.

In primu' rand... iubesc. Si nu doar asa simbolic, ci din toata inima. Si ca o mica paranteza, puteti rasufla linistiti, e un el.

Si... "el-ul" asta ocupa un loc important in dulcea-mi vietisoara de mult timp. Bine, acum nu sunt sigura cat de mult inseamna mult timp, dar 2 ani si ceva e o suma interesanta, zic eu.

Dar... in astia doi anisori, nu neaparat ca nu mi-am dat seama ca sunt atrasa intr-un mod special de persoana de langa mine, ci pur si simplu am negat asta din rasputeri.

Nu am vrut sa accept ca eu chiar sunt indragostita. Imi era teama... de fiecare data cand doar ma pregateam sa ma gandesc ca intre noi e ceva mai mult decat o joaca puerila, ma inspaimantam!

De ce? De fraiera... In ultima vreme am tot pus ratiunea ( care nu prea e rationala in cazul meu) in fata sentimentelor si am clacat intr-un fel sau altul. Dar in fine... ca sa nu o mai lungim acu' e bine, cred ca tocmai am reusit sa trec peste temerile mele si o sa incerc sa ma las purtata pe aripile sentimentelor. Sper doar ca pe parcursul zborului sa nu raman fara combustibil.

Nu, nu, nu! Imi dau doua palme. Am zis : fara PESIMISME!

Asa gata... mi-am revenit.

Si in cazul in care citeste si "el-ul" postul asta... TE IUBESC bai afurisitule!

Acum sa trecem la " in al doilea rand".

Hihi... am tot deschis Tv-u... Impozite marite, TVA-uri marite, salarii si pensii scazute. Interesanta solutie " anti-criza" ce pot sa spun... Nu sunt eu vreo economista, nici pe departe, dar nici ciunga in par nu am. Imi dau si eu seama cu putina minte cu care am fost inzestrata ca asta e o stupizenie si ca nu o sa tina mai mult de cateva luni. Si atunci ce-o sa mai faca? O sa mai scada cu ceva procente salariile oamenilor? O sa mai creasca putin TVA-ul? Pana cand? Pana unde?

Stiu ca e si vorba aia: " daca prostia ar durea...". Ei bine... asta ar fi o chestie minora, imaginati-va cum ar fi ca NESIMTIREA sa le provoace o crunta durere. Ei?

Adica... pe mine ma depaseste chestia asta.

Bun... esti la putere. Bravo tati! Fura, fuuura ma cat poti! Da' mai da prietene si la aia din juru' tau. Nu zic sa le dai cat ai tu, nici macar pe jumatate, dar lasa-i ma si pe ei sa respire.

Nu stiu cum poate fi o persoana atat de... inumana! Chiar ma depaseste cu mult.

Suntem facuti din iubire... Bai, si de unde atata ura?

Ce i-au facut astia micii barosanului aluia din varful piramidei?

In fine, nu e treaba mea, nu ma bag ( nici daca as vrea nu prea as avea cum).

Oricum, incep sa ma obisnuiesc cu ideea si cu stilul de viata de pe scumpele noastre meleaguri.

Nu ma mai enervez cand il aud pe al' de Base ca urla la o cucoana profesoara care moare de foame ca ia luat viitura tot ce agonisise ea toata vietisoara ei si acum sta pe strazi cu doi copii. Adica ce naiba, e vina ei, de ce nu si-a facut asigurare la casa? Femeia aia trebuia sa nu mai manance doua luni, dar sa-si faca asigurare!

Nu ma mai atac cand il vad pe al' de Vulcanescu ca afirma dracovenii precum: Merita sa traiesti in tara asta! Dar in schimb vin cu o intrebare... Pentru cine merita? Inteleg, patriotism, patriotism da' pana unde prietene? Cat de patriot sa fi sa te complaci in situatia in care matu' iti urla de foame,copiii iti stau in mocirla si tu sa stai cumintel... sa dai dovada de solidaritate, cum ar spune un inteligent.

Incerc doar sa vad partea comica... sau ma rog... sadico-comica!

Hehe! Ce mai pot spune?

Romaniaaaaa, te iubesc!

PS- Nu prea am fost atenta la ce am scris mai sus... E o ora destul de matinala ( 3.18 a.m.) si privirea imi e cam tremuranda, mintea pe "stand by", dar chiar simteam nevoia sa scriu ceva.

Asaltata de...

...MUSTE!

Exact...acele mici creeaturi, acele insecte cu un aparat bucal adaptat suptului. Adica...niste ...surate de-ale fetitelor de Matasari ( asta ca sa nu vorbesc urat ).

De cand ma stiu nu am vazut atatea muste ma. Intra 4-5... se plimba putin, te ametesc mult, le prizi, le omori... in sfarsit te asezi linistit pe canapea, pui mana pe o carticica, incepi sa te lasi purtat pe aripile lecturii si ce crezi?

"Bzzzzzzzzzzzzz"

Incerci sa o ignori... si ea continua: "Bzzzzzzzzzzzzzz"...

Inca nu o bagi in seama... te minti singurel ca nu te deranjeaza si isi cheama intariri... Ei bine...acum auzi "Bzzzzzzzzz" la o intensitate muuult mai mare.

Cu ultimul strop de optimism care ti-a mai ramas iti zici " o sa plece ele... mai bazaie putin si se aseaza".

Si...intradevar pleaca dar ( exista si un "dar") apar alte 10 muste!

Deja te enervezi...

Si...cand crezi ca ai scapat te trezesti cu una pe tine. Mda... si uite asa scoti tot arsenalul... Intr-o mana cu un tub de Raid ( muste si tantari), in cealalta cu un ziar sau plici ( aici depinde de strategia pe care vrei sa o adopti) pornesti la vanatoare.

Si...cand crezi ca le-ai prins pe toate si te asezi ... iar " bzzzzzzzzzzz".

Si tipi la ea: " Bzzzz sa-i zici mamei tale!"

Si politicoasa din fire, don'soara musca iti raspunde pe un ton raspicat:" Bzzzzzzzzzz".

Si... iar te ridici... iar le vanezi pe nemernice... iar te asezi... iar porti aceeasi discutie mai mult decat inteligenta cu o inaripata scarboasa... si povestea asta poate continua destul de mult, credeti-ma pe cuvant. Adica... pana te plictisesti si te duci suparat in camera ta... unde dai de un soi de vampirei in miniatura si infometati pe deasupra!

LA NAIBA! Nu mai poti avea o clipa de liniste in propria ta casa!?

Si mult asteptatul raspuns: " bzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzz".

Mdaa... chiar in momentul asta ma bazaie un grasan insetat de sange!

Brb putin.

...

...

...

Back... L-am facut pe fraier, haha!

Da , da, stiu... sunt o ucigasa cu sange rece!

Asa si? Oricum daca se hraneau cu sangele meu o dadeau in laringita sau alte boli de genul... asa ca le-am facut un serviciu.

Acum va las... ma duc sa-mi ocup pozitia in transee... nu de alta dar tocmai mi-am amintit ca am uitat geamul deschis la sufragerie, deci e clar ca a sosit tura de noapte a inamicilor.

PS- nu sunt chiar atat de nebuna, stiu ca sunt in mare parte destul de inofensive aceste musculite domestice si acei tantarei infometati, insa parca nu prea imi surade ideea de a se plimba pe sandwishul meu o fiinta care inainte cu vreo 3 minutele e posibil sa si fi delectat papilele gustative ( sau ma rog, trompa, ce-o fi aia) cu fecalele catelului meu Mark.

Si... nici nu e prea placut sa isi infiga un tantarel un ac nesterilizat in manuta mea.

Nu am si eu dreptatea mea?

Zile insorite

Zilele insorite nu sunt departe... Ba chiar deloc! Deja isi fac simtita prezenta... Numai ca spre deosebire de verile care sunt descrise in melodie, aceasta de acum este inspaimantatoare ( in opinia mea, nu stiu ce credeti voi). Iti trebuie muuult curaj ca sa iesi din casa. Inainte eram sfatuiti sa stam la soare etc., acum suntem indrumati sa ne ferim de razele lui pentru ca sunt periculoase si pot favoriza aparitia unei boli crunte precum cancerul de piele. Intradevar cand zic vara in general asociez cu un peisaj bestial. Vad multa verdeata, aproape ca pot simtii valurile sarate ce-mi racoresc pielea incinsa, vad castelele facute din nisipul fin, decorat cu scoici... Ei bine... anul asta asociez cu o... inchisoare. De ce? Pai... am incercat sa ies zielele astea pe afara si toata starea mea euforica a fost coplesita de caldura sufocanta. Asa ca... mi-am propus ca vara asta sa stau frumusel in confortul propriei mele case, in bataia vantului dat de scumpul meu aer conditionat, delectandu-ma cu un cockteil preparat in casa si cu un castronas de inghetata cumparata de la cel mai apropiat magazin. Si optional pot sa ma balacesc in dus, sa ma uit la tv sau sa ma joc pe Pc. Si... cu putin curaj as putea iesii sa fac plaja in propria curte. Hai ca nu suna chiar asa sinistru... nu? Deci... vara asta imi voi transforma umila mea casuta intr-un fel de iglu personalizat. Si poate daca o sa ma plictisesc voi face o scurta plimbare pana pe litoral sa vad cum sta treaba si pe acolo.