Planuri de viitor... de ce fac oamenii intotdeauna aceeasi greseala?
De ce tindem sa visam mereu tot mai departe desi suntem partial constienti ca o sa se termine cu un mare esec fiindca nimic, niciodata nu va decurge conform planurilor in totalitate?
De ce nu ne putem opri la timp si intotdeauna mai acordam o sansa: " poate de data asta se schimba ceva.", " poate o sa fie altfel".
De ce , noi oamenii, suntem capabili sa ne atasam de semenii nostri, increzandu-ne in ei pentru ca in final sa cadem iar in aceeasi groapa si anume: dezamagirea.
De ce ne creeam un ideal in tot?
Avem un ideal in tot: casa IDEALA, mancarea IDEALA, hainele IDEALE, partenerul/partenera IDEAL/A, relatia IDEALA s.a.
De ce facem asta?
Oricum stim cu totii ca nu vom gasi acel ideal, de ce ne mai facem sperante?
Suntem oare o natie de sado-masochisti? Ne place sa ne torturam singuri?
Ne mintim ca iubirea e cel mai frumos lucru care ti se poate intampla si ca nu conteaza cat suferi, fiindca roadele implicarii tale sentimentale candva vor fi satisfacatoare.
Ne mintim ca tot raul e spre bine sau ca daca nu ar fi si rau, atunci nu am stii cu adevarat cum e binele.
Nu e adevarat. Daca nu ar fi rau, NU AM STII CE E RAUL!
Daca nu ar fi bine, NU AM STII CE E BINELE!
Daca nu am fi condamnati sa ne indragostim, nu am stii ce e suferinta.
Daca...
Dar fiindca noi nu putem spune " ipotetic traind" ... incerc sa revin cu picioarele pe pamant.
Am stiut intotdeauna ca nu e bine sa am incredere intr-o persoana si totusi am avut.
Am stiut intotdeauna ca NU trebuie sa ma mint singura... si totusi am facut-o!
Cat de ciudat este atunci cand ajungi sa iti faci mai multe griji pentru aproapele tau decat pentru propria persoana. Cat de straniu poate fi atunci cand te consumi pentru problemele lui, ca apoi sa realizezi ca... pe el nu il intereseaza.
Poate ar trebui sa tinem cont si de o vorba: nu incerca sa ajuti pe cineva atata timp cat respectivul NU vrea sa fie ajutat.
Te concentrezi pe cel ce iti este aproape pana ajungi sa uiti de tine.
Sustii ca il iubesti ... si chiar o faci neconditionat, insa uiti un detaliu: in primul rand, trebuie sa te iubesti pe tine!.
Of...
Cate se pot ascunde in spatele acestui banal " of"....
duminică, 31 octombrie 2010
sâmbătă, 30 octombrie 2010
Vise
luni, 18 octombrie 2010
SCRISOARE CATRE LICEENI DE TUDOR CHIRILA
Mai are rost sa zic ceva?
A zis Tudorica tot!
Totusi ... nu inteleg de ce toti fugim de cultura?
De ce toti ne aflam intr-o permanenta goana dupa bani, transformandu-i pe acestia in SCOP, cand de fapt, initial, scopul era cu totul altul?
De ce ne lasam condusi de altii?
De ce ne este teama sa iesim din anonimat, astfel complacandu-ne intr-o adunatura de copii ieftine, cu aceleasi obiceiuri proaste, ghidandu-ne dupa aceleasi idealuri idioate??
De ce atunci cand, in sfarsit, unul isi face curaj sa iasa in fata ceilalti ii dau in cap?
De ce suntem atat de dezbinati? De ce ii judecam pe cei din jurul nostru atat de aspru, insa atunci cand vine vorba de noi insine ne aflam neputinciosi?
De ce alegem intotdeauna calea cea mai usoara? De ce fugim, resemnandu-ne cu ideea: " eu nu pot sa fac nimic."
Poate TU singur nu poti, insa NOI am putea.
Totul e sa vrem. Totul e sa ne dorim cu adevarat sa iesim din anonimat.
Sa terminam cu conceptiile ce ne-au fost bagate pe gat. Idei ce nu ne apartin, insa am ajuns sa ni le insusim, toate astea involuntar.
Hai sa cautam in adancul nostru, si sa ne trezim!
Sa iesim din tiparul de " robot".
Sa nu ne mai consumam energia plangandu-ne.
Trebuie sa ne revoltam, insa nu cu pumnii, ci cu mintea.
Sa ne folosim furia intr-un mod mai constructiv.
Pot continua... dar sunt convinsa ca ati inteles mesajul si deasemenea cred ca puteti continua, poate chiar dezvolta subiectul cu idei muult mai bune.
Toti puteti.
luni, 4 octombrie 2010
Dimineata mai draguta...
...nici ca se putea!
Dupa cum bine stiti ( din pacate ), de aproximativ 3 saptamani, noi astia mici am inceput scoala.
Fericire mare ca invatam dimineata, ca nu ne pierdem toata ziua etc. etc.
Prima saptamana - Mai mult decat perfecta. A fost lejera, maxim de lejera.
Am reusit chiar sa si ajung de la prima ora ( bine recunosc, cu intarzieri de 30 min, insa conteaza ca am ajuns).
A-2-a saptamana... hmm, deja oboseala. Si cum chef nu se prea exista si nici o motivatie prea mare (primele ore in general sunt muzica, desen, italiana cu lectorul acela obositor sau chiar sport), am cam dormit in plus.
Asa ca s-au cam strans absente si bineinteles ca nici atentionarile doamnei diriginte nu au intarziat sa apara.
Si cum trebuia sa ma scuz cu ceva vineri cand intamplator m-am intalnit cu ea in fata liceului ( nu apucasem sa imi intocmesc o scuza prea buna), i-am spus adevarul ( maaaare greseala).
Adica, ca de la un timp NU mai reusesc de nicio culoare sa ma trezesc in asa fel incat sa ajung la prima ora. Pur si simplu imi este imposibil, ajung intotdeauna la 8 ( ora incepand la 7 : 30).
Dansa ma intrebat pe un ton usor ironic daca nu cumva pentru asta sunt mamele.
Am vrut sa-i raspund pe un ton la fel de arogand ca spre deosebire de altele, mama nu e ceas cu cuc. ( or fi gresit-o aia la fabrica, eu stiu?), noroc ca m-am abtinut!
Apoi al2lea instinct a fost sa ii spun adevarul. Dar cum era sa-i zic ca mami cu o zi inainte mi-a facut o intreaga criza de nervi cu trantit de usi, zbierete si mai pe romaneste ( si aici o sa folosesc exact termenii ei, sa nu ziceti ca vorbesc eu porcos, citez) " ISI BAGA PUUULA IN ORA MEA DE TREZIRE si SE PISA PE SCOALA MEA " pentru ca ea nu mai suporta sa ma trezeasca pe mine la 6 ( oricum intarziam la prima ora fiindca eu ca sa fiu gata trebuie sa fiu in picioare undeva la un 5.30).
Dupa toate aceste cuvinte mai mult sau mai putin vulgare varsate la nervi s-a auzit " trosk, pok, bum" si verdictul: " MA CULC LA LOC!".
Upsy, upsy...
In fine, i-am spus ca mama mea este foarte obosita din cauza serviciului si de aceea nu prea reuseste intotdeauna sa ma trezeasca la timp. ( pthiu, am scapat si de asta).
Ei, doamna diri nu s-a lasat pagubasa nici de aceasta data asa ca a venit cu o alta geniala idee: " Andreea, dar tu telefonul acela de ce il ai? Nu crezi ca ai putea sa iti pui ceasul sa sune?"
Am incercat sa ii explic ca pe telefon am 3 alarme setate ( prima la ora 5.00, a2a la 5.10 si a3a la 5.20) insa rasnita mea de LG ( shine) nu vrea sa ma lase sa imi pun orice melodie din telefon ca sonerie ( alarma), ci doar cateva, maxim 10 pe care le are el din fabrica.
Si acelea sunt mai mult cantece de leagan decat melodii de trezire matinala.
Atunci isteata mea diriginta a venit cu un plan si mai bun.
" Andreea, dar de ce nu te suna cineva sa te trezeasca? Nu ai nicio cunostinta? O colega de clasa ceva care sa se trezeasca.)
In prima istanta in cap imi venise ceva de genul: " Daa doamna, pai sa stiti ca toti prietenii mei si toate cunostintele mele se trezesc la 5.00 am si mai ales, toti si toate o fac pentru a imi da mie trezirea).
M-am abtinut, din fericire si de data aceasta si i-am explicat ca nu aud telefonul din somn si chiar i-am demonstrat. Am cel putin 30 de apeluri nepreluate in fiecare dimineata de la prietena mea Ana ( si nu, nu e nebuna, insa ea sta in Snagov si invata in Bucale, asa ca pleaca muult mai devreme de acasa).
Nu a inghitit-o nici pe asta ... asa ca mai in gluma mai in serios mi-a propus sa ma sune ea dimineata.
Eu intrand ( oarecum fastacita) in gluma dansei, am zis : " da,da, ar fi ceva :)))".
Apoi brusc si-a tras o figura sobra, plina de autoritate si mi-a spus clar si raspicat: " Da-mi numarul tau, acum!"
Deja ma balbaiam, nu stiam daca sa ranjesc sau sa plang.
M-am zgarmat dupa telefon, m-am cautat in toate agendele, si colega mea la fel ( doar, doar sa zica " am glumit") pana i-am dat numarul.
Mi-a intins o foicica pe care sa il notez si mi-a spus sa ma semnez si sa scriu ora la care vreau sa ma trezeasca.
Asa ca am zis asa pe un ton oarecum " sac,sac": " la cinci dimineata, doamna!" ( nu credeam ca o sa zica un simplu " ok"), insa a dat afirmativ din cap si mi-a facut semn sa scriu acolo.
Deja ma mascaream in gand si scriind toate cele necesare pe foicica tot repetam " haideti doamna, doar nu o sa va treziti la ora aceea...", insa dansa nu mai zicea nimic.
Pe foita am scris 5.30 a.m.
A venit weekendul, aproape ca uitasem de discutia avuta cu doamna "dibliginta".
Si... intr-un final ma gandeam ca totusi a glumit.
Dar... dimineata la ora 5 si 23 mi s-a dat trezirea.
Am deschis buimaca ochisorii, am pus mana pe telefon, am apasat butonul magic si pana sa apuc sa zic eu ceva aud: " Buna Andreea, doamna Zinika sunt".
Reactia mea a fost ceva gen pauza 10 secunde, timp in care ma tot ciupeam sa vad daca nu cumva visez urat, iar apoi am scos cateva sunete caracteristice unui om adormit.
Speram sa ma lase in pace, insa a ridicat putin tonul spunandu-mi: " Andreea, e timpul sa te pregatesti pentru scoala, haidee!".
Am reusit sa-i raspund de aceasta data: " Da,da... (:|"
Abia asteptam sa inchida, sa aud cuvantul magic " PA" si sa pot sa mai motai cateva clipe.
Insa norocul nu a fost de partea mea.
" Hai Andreea, te-ai trezit?"
Si i-am raspuns pe cel mai sigur ton posibil: " DA".
Insa s-a dovedit a fi destul de trecuta prin viata fiindca ma pus sa zic mai multe propozitii pentru a isi da seama ca intradevar sunt treaza.
Iar apoi au urmat cele mai scurte 5 minute din toata viata mea.
" Andreea, uite te mai las 5 minute."
Nu cred ca am apucat sa pun bine telefonul langa cap si sa pun geana pe geana bine ca aud " Vad stele verzi, cum tu nu le vezi? Acolo intre farfuria zburatoare si omuletii verzi. N-am luat-o razna de ce nu ma crezi? ..." ( asa imi suna mie telefonul, Spike- Tango).
Oofff Doamne.
Nu ma asteptam sa se tina de cuvant, insa nu ma mira chiar atat de rau, in fond, asa clasa, asa diriginta!
PS- M-am trezit degeaba! Aveam sportul prima ora si fiind racita cobza m-am gandit ca nu mai are rost ca pe langa uriasa-mi geanta sa mai car si o punga cu echipamentul pentru sportul pe care oricum nu il fac. Si uite asa mi-am luat repejor o pereche de jeansi, adidasi, un tricou si geaca si aia am fost.
Ajung la scoala la 7.22 ( record personal) fericita si ma indrept inspre sala de sport ( waw, sunt prima!") .
Intre timp ne-am strans aporximativ 10 copii ( din 32) si dupa alte 10 minute asteptate isi face aparitia si profesoara, draguta de ea.
Intram in sala ( mai frig decat afara si nu exagerez). Ii explic doamnei profesoare situatia, insa nu a fost tocmai intelegatoare asa ca mi-a pus absenta. Si mie si colegei mele Iuliana care era mai racita ca mine ( gen febra).
Am intrebat-o ce dracu' e cu regula asta stupida. Auzi si tu, chiar daca nu faci sportul, chiar daca esti scutit TREBUIE sa vii in echipament si sa stai pe banca. La naiba, oare bancuta aia de la sport NU ma primeste fara trening?
Intr-un final am degerat si am hotarat ca mai bine plec si imi iau un ceiuc cald si il beau in clasa la caldurica. Si bine-am facut.
sâmbătă, 25 septembrie 2010
Colega noua - verdict.
Am promis ca o sa revin cu noutati despre noua mea colega.
Ok, iata verdictul: Nu este proasta, este doar... NEBUNA!
Dar in cel mai real mod posibil.
Adica e o persoana cu tulburari psihice, nu stiu cat de grave, cert e ca e sarita de pe fix.
Si nu o spun doar eu, o spune toata clasa si inca 3 sferturi de liceu.
Si nu o spunem doar noi elevii, ci o spun si profesorii si chiar si directoarea.
In cele 2 sau 3 zile cat a venit la scoala a reusit sa se faca cunoscuta ( intr-un mod negativ, evident) peste tot.
Acum intreaba chiar si femeile de servici de ea.
A facut numai idiotenii.
De exemplu s-a dus la agentul de paza ( bgs) si l-a rugat sa se joace voley cu ea.
Categoric, dansul a refuzat-o. Ea i-a zis ca e rau si s-a gandit ca poate prefera baschetul, asa ca i-a venit cu o mingie de baschet.
Apoi... s-a dus la ora, la italiana, unde s-a plictisit si a inceput sa tipe la profa ca ea vrea sa iasa afara. Si pana la urma s-a ridicat si a iesit.
In alta ora s-a tinut dupa mine si inca 3-4 colege care nu doream sa mergem la italiana cu Repetto si s-a asezat cu noi pe o bancuta.
Si... vorbeam noi ce vorbeam intre noi cand ma trezesc ca se ridica Madalina aka Margarina si fuge brusc inspre cealalta parte a liceului.
Ne-a socat putin, insa ne-am gandit ca a vazut ceva sau nu stiu... Ne gandeam la orice plauzibil.
Dupa 5 minute s-a intors asa ca am intrebat-o: " Mada, de ce ai fugit asa?"
Si raspunsul: " Era o pata mare portocalie, curgea dintr-o masina, un lichid asa scarbos."
Am ramas toate tablou, nu stiam daca sa radem sau sa ne gandim serios.
Nu stiam daca rade de noi sau daca vorbeste serios.
Asa ca am repetat intrebarea: " Ok, dar de ce ai fugit?"
Si iata raspunsul: " Da ma... era o pata foarte mare, curge dintr-o masina".
Asa ca am intrebat a3a oara: " Ok,ok, da-o in colo de pata, eu te intreb DE CE AI FUGIT?"
Si raspunsul pe un ton foarte calm, ca si cand nimic nu ar fi iesit din comun: " ah, pai vroiam sa vad daca e cineva in fata."
Ooo Doamne!
Si aici ne-am convins ca intradevar are o problema cu capul.
Si ghiciti ce? Directoarea a spus ca e constienta ca nu e tocmai normala, insa legea nu ii permite sa faca nimic in legatura cu asta, asa ca cel mai bine ar fi sa o evitam.
Si va rog frumos, credeti-ma pe cuvant, e absolut imposibil de evitat!
Orice i-as spune, oricat as ignora-o, oricat as implora-o, tot langa mine o sa fie, tot vorbind in urechiusele mele se va afla.
De exemplu intr-o pauza ii tot ziceam sa ma lase in pace fiindca nu am chef de ea si s-a apucat sa imi povesteasca de prietena ei Jessica.
Omg... Nici macar nu sunt sigura ca Jessica e un personaj real sau fictiv.
In fine... cam atat nou.
Aaaa... am omis partea cea mai interesanta.
S-a tinut dupa o colega pana acasa si a intrat peste ea.
Hihihi, ce mi-ar place sa intre si peste mine.
Muhahahah!
Agasant de politicos.
Nu stiu ce introducere sa fac asa ca o sa trec direct la subiect.
Si voi ca toti oamenii va cumparati haine. Si de unde le cumparati? Din magazine. Ca e Obor sau ca e Mall nu conteaza.
Ei bine, voua vi s-a intamplat sa va plimbati linistiti printre diverse magazinase, sa vedeti de la distanta o bluzita ce pare draguta si sa incerci sa te apropii ?
Normal, tuturor ni se intampla.
Bun deci recapituland, uite bluza, aha pare ok, hai sa o vedem mai bine.
Si ne indreptam inspre magazinas, punem un picior inauntru si deja auzim " Buna ziua, bine ati venit pe la noi, cu ce va putem ajuta?"
Pfffai mama mea.
Mie cand aud " buna ziua, va pu..." mi se zbarleste pielea pe mine.
Deja imi vine sa ies si sa fac ceva pe ea de bluza.
Adica, nu ar fi mai uman sa ma lase si pe mine sa ma uit inainte?
Sau si mai bine, sa astepte sa fie intrebata?
Ca m-o duce si pe mine capu' intratat incat daca am o nelamurire in legatura cu un produs s-o rog pe dansa sa ma lumineze.
Si stateam si ma gandeam eu asa... Ma dar daca intru intr-un magazin si aud " buna ziua bla bla bla cu ce va pot ajuta?" ii raspund foarte serioasa: " pai as dori si eu 3 perechi de blugi, unii marimea 27, altii marimea 28 si ceilalti tot 27, albastri sa fie si... 2 tricouri unu roz si unu galben, cel galben sa fie cu anchior, iar cel roz sa fie mai lungut. Aaaa si era sa uit, m-ati putea ajuta si cu un sacou negru abanos, cambrat si cu nasturi argintii?
Oare mi-ar spune " bineinteles, o secunda" si ar pocni din degete si le-ar scoate de sub tejghea? Sau ar ridica o spranceana si m-ar indruma sa ma uit prin magazin?
Mie a2a varianta imi pare mai plauzibila.
In fine. Cele mai agasante vanzatoare mi se par cele de la Meli Melo.
Ma simt hartuita cand intru acolo. Cel mai mare cosmar posibil ever in viata mea e sa imi placa ceva si sa fiu nevoita sa intru acolo.
De fiecare data cand pasesc inauntru sunt asaltata. De fapt nici nu apuc sa intru, nici macar sa fac un pas intreg in incinta magazinului.
De la aproximativ 5 metri de magazin don'soarele ma ginesc si se uita insistent pana cand imi fac aparitia in dreptul usii unde cu un zambet fortat mi se da un Buna Ziua extraordinar de formal ca mai apoi sa-mi bage un cosulet pe gat in care sa imi pun produsele pe care le doresc.
De cele mai multe ori imi vine sa tip: " Ei ho femeie ca nu mi-am propus sa cumpar juma' de magazin si... niste cercei cred ca sunt capabila sa ii tin in mana circa un metru pana ajung la casa pentru a-i achita".
Si cel mai rau ma enerveaza cand pun mana pe ceva ( un cercel de exemplu) si nici nu apuc sa imi dau seama daca intradevar imi place sau nu ca ma trezesc cu binevoitoarea langa mine cu bratara si inelu' din acelasi set --> " ati dori sa le probati si pe acestea? ooo dar chiar va stau bine" .
Mda... Poate eu vroiam DOAR cerceii sau poate nici macar pe ei nu ii doream.
Poate vroiam sa vad mai intai cat costa sau daca imi stau bine, sau ce fel de inchizatoare au.
Dar nu, trebuie sa vina ea top top repede pe capul meu sa ma abureasca acolo.
Intru in magazin in ideea de a-mi cumpara cercei si plec cu o bratara si un inel.
Buna combinatie, nu?
:))))
Bine, stiu ca asa sunt "instruite" si pentru asta sunt platite, dar tot mi se pare exagerat.
vineri, 17 septembrie 2010
Upsy, upsy.
Veste proasta. Sunt obosita.
Si acum urmeaza intrebarea: " asa si?" sau un raspuns sec gen " pai odihneste-te".
Mdeah...
A inceput scoala, trezit de dimineata ( 5), stat la 6-7 ore, hoinarit pe afara cateva ore gen relax, ajuns acasa, mancat, spalat, tv, dormit.
Cam la asta se rezuma programul meu din ultimele zile si deja sunt cam obosita.
Sa vezi distractie cand or incepe profesorii sa predea si sa dea teme.
Meeama.
Si unde vroiam sa ajung cu asta?
Pff... v-am spus ca deja am inceput sa obosesc.
Aaaa, da! Nu prea mai am timp sa scriu pe aici si... decat sa scriu cum am cam facut in ultima vreme, doar asa ca sa fie, aberatii, scris mult si prost pe o tema nedefinita si de cele mai multe ori nesemnificativa ( vezi "colega noua") mai bine tac.
Adica... nu vreau sa va plictisesc.
V-am pupat. :*
Ps- o sa vin cu noutati despre colega noua. =)))
Abonați-vă la:
Postări (Atom)