Ce s-a intamplat...

De nu ma mai vrei?

Ahhh.... nu,nu,nu! Am gresit discursu'.

Sa reluam. Deci si prin urmare, ce dracu' se intampla cu noi?

Ce-i cu ploile astea? Dupa ce ca am avut parte de o iarna cu prelungiri si de o primavara iernatica, vara e toamna?

Ce naiba e cu glumita asta?

Ma intreb, oare cum o sa fie toamna? Stai, nu-mi spune: de la patruj' de grade in sus?

Banuiam eu. Inteleg ca e criza si in felul asta trei sferturi de populatie poate face economie, in special cei cu apometre, da' da-o naibii de treaba ca mergea si-o baita in Dambovita!

Chiar m-am saturat.

La inceputul verii ma plangeam de caldura infernala ce ne napadise si cand reusisem sa pun la punct planul " transforma-ti casa in iglu" trosc, poc, buuuum, s-a luminat ceru' si direct leoarca.

Hmm... m-am bucurat,dar asta doar la inceput. Acum ma gandesc cum sa imi transform casa in arca.

Avea dreptate tata, cea mai buna investitie ar fi fost o barca!

Dar, stii cum e, niciodata nu-i prea tarziu.

Ma duc sa navighez putin pe google ( nu de alta, da prin mocirla de afara nu mai are farmec) si sa ma interesez in legatura cu barcile. Cu motor? Fara?

Grea decizie...

No name...

Nu prea am mai scris nimic interesant ( sau ma rog, nimic interesant din punctul meu de vedere) si asta nu pentru ca nu as fi avut timp, am timp liber berechet, dar spre rusinea mea trebuie sa recunosc ca mi-a fost lene. Ce... lene e putin spus! Si totusi am avut ceva idei de postari. Din pacate, ulterior le-am uitat.

In fine...detalii, detalii. O sa trec la subiect, sau mai bine zis la subiectE.

In ultima vreme am realizat muuulte chestii.

In primu' rand... iubesc. Si nu doar asa simbolic, ci din toata inima. Si ca o mica paranteza, puteti rasufla linistiti, e un el.

Si... "el-ul" asta ocupa un loc important in dulcea-mi vietisoara de mult timp. Bine, acum nu sunt sigura cat de mult inseamna mult timp, dar 2 ani si ceva e o suma interesanta, zic eu.

Dar... in astia doi anisori, nu neaparat ca nu mi-am dat seama ca sunt atrasa intr-un mod special de persoana de langa mine, ci pur si simplu am negat asta din rasputeri.

Nu am vrut sa accept ca eu chiar sunt indragostita. Imi era teama... de fiecare data cand doar ma pregateam sa ma gandesc ca intre noi e ceva mai mult decat o joaca puerila, ma inspaimantam!

De ce? De fraiera... In ultima vreme am tot pus ratiunea ( care nu prea e rationala in cazul meu) in fata sentimentelor si am clacat intr-un fel sau altul. Dar in fine... ca sa nu o mai lungim acu' e bine, cred ca tocmai am reusit sa trec peste temerile mele si o sa incerc sa ma las purtata pe aripile sentimentelor. Sper doar ca pe parcursul zborului sa nu raman fara combustibil.

Nu, nu, nu! Imi dau doua palme. Am zis : fara PESIMISME!

Asa gata... mi-am revenit.

Si in cazul in care citeste si "el-ul" postul asta... TE IUBESC bai afurisitule!

Acum sa trecem la " in al doilea rand".

Hihi... am tot deschis Tv-u... Impozite marite, TVA-uri marite, salarii si pensii scazute. Interesanta solutie " anti-criza" ce pot sa spun... Nu sunt eu vreo economista, nici pe departe, dar nici ciunga in par nu am. Imi dau si eu seama cu putina minte cu care am fost inzestrata ca asta e o stupizenie si ca nu o sa tina mai mult de cateva luni. Si atunci ce-o sa mai faca? O sa mai scada cu ceva procente salariile oamenilor? O sa mai creasca putin TVA-ul? Pana cand? Pana unde?

Stiu ca e si vorba aia: " daca prostia ar durea...". Ei bine... asta ar fi o chestie minora, imaginati-va cum ar fi ca NESIMTIREA sa le provoace o crunta durere. Ei?

Adica... pe mine ma depaseste chestia asta.

Bun... esti la putere. Bravo tati! Fura, fuuura ma cat poti! Da' mai da prietene si la aia din juru' tau. Nu zic sa le dai cat ai tu, nici macar pe jumatate, dar lasa-i ma si pe ei sa respire.

Nu stiu cum poate fi o persoana atat de... inumana! Chiar ma depaseste cu mult.

Suntem facuti din iubire... Bai, si de unde atata ura?

Ce i-au facut astia micii barosanului aluia din varful piramidei?

In fine, nu e treaba mea, nu ma bag ( nici daca as vrea nu prea as avea cum).

Oricum, incep sa ma obisnuiesc cu ideea si cu stilul de viata de pe scumpele noastre meleaguri.

Nu ma mai enervez cand il aud pe al' de Base ca urla la o cucoana profesoara care moare de foame ca ia luat viitura tot ce agonisise ea toata vietisoara ei si acum sta pe strazi cu doi copii. Adica ce naiba, e vina ei, de ce nu si-a facut asigurare la casa? Femeia aia trebuia sa nu mai manance doua luni, dar sa-si faca asigurare!

Nu ma mai atac cand il vad pe al' de Vulcanescu ca afirma dracovenii precum: Merita sa traiesti in tara asta! Dar in schimb vin cu o intrebare... Pentru cine merita? Inteleg, patriotism, patriotism da' pana unde prietene? Cat de patriot sa fi sa te complaci in situatia in care matu' iti urla de foame,copiii iti stau in mocirla si tu sa stai cumintel... sa dai dovada de solidaritate, cum ar spune un inteligent.

Incerc doar sa vad partea comica... sau ma rog... sadico-comica!

Hehe! Ce mai pot spune?

Romaniaaaaa, te iubesc!

PS- Nu prea am fost atenta la ce am scris mai sus... E o ora destul de matinala ( 3.18 a.m.) si privirea imi e cam tremuranda, mintea pe "stand by", dar chiar simteam nevoia sa scriu ceva.

Asaltata de...

...MUSTE!

Exact...acele mici creeaturi, acele insecte cu un aparat bucal adaptat suptului. Adica...niste ...surate de-ale fetitelor de Matasari ( asta ca sa nu vorbesc urat ).

De cand ma stiu nu am vazut atatea muste ma. Intra 4-5... se plimba putin, te ametesc mult, le prizi, le omori... in sfarsit te asezi linistit pe canapea, pui mana pe o carticica, incepi sa te lasi purtat pe aripile lecturii si ce crezi?

"Bzzzzzzzzzzzzz"

Incerci sa o ignori... si ea continua: "Bzzzzzzzzzzzzzz"...

Inca nu o bagi in seama... te minti singurel ca nu te deranjeaza si isi cheama intariri... Ei bine...acum auzi "Bzzzzzzzzz" la o intensitate muuult mai mare.

Cu ultimul strop de optimism care ti-a mai ramas iti zici " o sa plece ele... mai bazaie putin si se aseaza".

Si...intradevar pleaca dar ( exista si un "dar") apar alte 10 muste!

Deja te enervezi...

Si...cand crezi ca ai scapat te trezesti cu una pe tine. Mda... si uite asa scoti tot arsenalul... Intr-o mana cu un tub de Raid ( muste si tantari), in cealalta cu un ziar sau plici ( aici depinde de strategia pe care vrei sa o adopti) pornesti la vanatoare.

Si...cand crezi ca le-ai prins pe toate si te asezi ... iar " bzzzzzzzzzzz".

Si tipi la ea: " Bzzzz sa-i zici mamei tale!"

Si politicoasa din fire, don'soara musca iti raspunde pe un ton raspicat:" Bzzzzzzzzzz".

Si... iar te ridici... iar le vanezi pe nemernice... iar te asezi... iar porti aceeasi discutie mai mult decat inteligenta cu o inaripata scarboasa... si povestea asta poate continua destul de mult, credeti-ma pe cuvant. Adica... pana te plictisesti si te duci suparat in camera ta... unde dai de un soi de vampirei in miniatura si infometati pe deasupra!

LA NAIBA! Nu mai poti avea o clipa de liniste in propria ta casa!?

Si mult asteptatul raspuns: " bzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzz".

Mdaa... chiar in momentul asta ma bazaie un grasan insetat de sange!

Brb putin.

...

...

...

Back... L-am facut pe fraier, haha!

Da , da, stiu... sunt o ucigasa cu sange rece!

Asa si? Oricum daca se hraneau cu sangele meu o dadeau in laringita sau alte boli de genul... asa ca le-am facut un serviciu.

Acum va las... ma duc sa-mi ocup pozitia in transee... nu de alta dar tocmai mi-am amintit ca am uitat geamul deschis la sufragerie, deci e clar ca a sosit tura de noapte a inamicilor.

PS- nu sunt chiar atat de nebuna, stiu ca sunt in mare parte destul de inofensive aceste musculite domestice si acei tantarei infometati, insa parca nu prea imi surade ideea de a se plimba pe sandwishul meu o fiinta care inainte cu vreo 3 minutele e posibil sa si fi delectat papilele gustative ( sau ma rog, trompa, ce-o fi aia) cu fecalele catelului meu Mark.

Si... nici nu e prea placut sa isi infiga un tantarel un ac nesterilizat in manuta mea.

Nu am si eu dreptatea mea?

Zile insorite

Zilele insorite nu sunt departe... Ba chiar deloc! Deja isi fac simtita prezenta... Numai ca spre deosebire de verile care sunt descrise in melodie, aceasta de acum este inspaimantatoare ( in opinia mea, nu stiu ce credeti voi). Iti trebuie muuult curaj ca sa iesi din casa. Inainte eram sfatuiti sa stam la soare etc., acum suntem indrumati sa ne ferim de razele lui pentru ca sunt periculoase si pot favoriza aparitia unei boli crunte precum cancerul de piele. Intradevar cand zic vara in general asociez cu un peisaj bestial. Vad multa verdeata, aproape ca pot simtii valurile sarate ce-mi racoresc pielea incinsa, vad castelele facute din nisipul fin, decorat cu scoici... Ei bine... anul asta asociez cu o... inchisoare. De ce? Pai... am incercat sa ies zielele astea pe afara si toata starea mea euforica a fost coplesita de caldura sufocanta. Asa ca... mi-am propus ca vara asta sa stau frumusel in confortul propriei mele case, in bataia vantului dat de scumpul meu aer conditionat, delectandu-ma cu un cockteil preparat in casa si cu un castronas de inghetata cumparata de la cel mai apropiat magazin. Si optional pot sa ma balacesc in dus, sa ma uit la tv sau sa ma joc pe Pc. Si... cu putin curaj as putea iesii sa fac plaja in propria curte. Hai ca nu suna chiar asa sinistru... nu? Deci... vara asta imi voi transforma umila mea casuta intr-un fel de iglu personalizat. Si poate daca o sa ma plictisesc voi face o scurta plimbare pana pe litoral sa vad cum sta treaba si pe acolo.

Inca unu'.

Cred ca e printre temele cele mai dezbatute: trecerea timpului. Si cand zic "dezbatute" nu ma gandesc neaparat la un discurs tinut in fata unei multimi, nici macar la o discutie amicala ce abordeaza acest subiect, dar cred ca fiecare cel putin o data, voluntar sau chiar involuntar ne-am lasat cuprinsi de nostalgia vremurilor trecute, fie ele bune sau rele si cel putin un minutel am reflectat asupra trecutului dorindu-ne sa ne putem intoarce intr-un anumit spatiu, la o anumita ora. Ne-am imaginat macar o data cum ar fi fost daca am fi putut fi capabili sa apasam pe un singur buton si sa ramanem blocati in cele mai fericite momente care de altfel ne-au marcat atat trecutul cat si prezentul. Am visat macar o data sa putem da timpul inapoi si ne-am gandit la ce nu am fi facut, cum am fi evitat anumite lucruri inlocuind deciziile pe care le-am luat atunci cu cele pe care le-am lua acum. Zilele trecute parca m-am trezit dintr-o stare asemanatoare cu hibernarea sau poate un pic mai profunda si am realizat ca a mai trecut inca un an (scolar). Si brusc mintea mi-a fost napadita de o serie de amintiri minunate. Amintiri pe care daca as incerca sa le descriu in cuvinte ar fi in zadar pentru ca nu pot fi nici pe departe explicate intensitatiile la care au fost traite la momentele respective. Dupa aceste cateva clipe minunate ma cuprins o stare de teama si deasupra capului meu a aparut un norisor cu un mare semn de intrebare: "Oare e normal ca timpul sa treaca ataaat de repede? Si in limite normale cat de repede ar insemna prea repede?" Nu am stat prea mult pe ganduri pentru ca mi-am amintit de raspunsul pe care mi l-ar fi dat profesorul meu de religie si anume: " Andreea, vezi tu... la unele intrebari nu trebuie cautat raspuns." Asa ca oarecum am inteles si am trecut mai departe concentrandu-ma pe viitor. Oricum, amintirile le pastrez in acel sertar nepretuit pe care-l pot deschide ori de cate ori doresc sa fac o scurta calatorie in timp. Cine a spus ca e nevoie de o masinarie pentru asa ceva? Si totusi la anu' vreau sa schimb cate ceva, sa ma implic in mai multe proiecte. Pe scurt o sa imi dau catusi de putin silinta in ceea ce priveste scoala. Nu de alta, dar nu vreau sa ma trezesc peste 5-6 ani si sa-mi dau seama ca am trecut prin ea degeaba sau mai bine zis, ea a trecut pe langa mine.

Cosmarul meu.

Stiu ca va asteptati la ceva de-a dreptul inspaimantator. Un scenariu precum: " eram inconjurata de niste zombie si nu mai aveam glas sa tip cand subit a aparut si o moarte cu o coasa in mana " sau... " alergata fiind de nu stiu ce creeaturi mistice, am cazut intr-o prapastie si bla bla bla" ... Nu dragii mei.... Azi nu.

Este mult mai grav.

Cel mai mare cosmar al meu este LATINA. Exact, limba aceea mirobolanta. Chhh.

Bai, deci ma jur ca limba mai urata nu am auzit. Mentionez ca am facut un an de japoneza si era muuuult mai simplu si cu muuult mai placut sa o invat.

Si partea cea mai buna care credeti ca e ?

Chiar daca mi-as stoarce creierasii pana la ultima dara de neuron si sa zicem ( ipotetic vorbind) ca as reusi sa invat aceasta splendida limba.... NU mi-ar folosi la absolut NIMIC!

Pentru ca... e o limba moarta. Ma mir ca nu mi se baga in programa si vre-un soi de greaca veche sau si mai bine... de ce nu invatam la scoala scrisul cuneiform?

Poate candva o sa fiu rapita de niste savanti nebuni si ma vor folosi pe post de cobai pentru a testa o masina a timpului. Poate o sa fiu teleportata undeva cu mii de ani in urma. Atunci da, probabil i-as fi profund recunoscatoare scumpei mele diriginte, o extraordinara profa' de latina.

Mda... dar cum acest scenariu este prea putin posibil sa fie transpus in plan real, NU ma ajuta cu nimic!

Si, de ce e un cosmar? Pentru tona de nervi tocati saptamanal. Ce zic eu? O tona? Nuuu... Vroiam sa zic 10 tone la puterea a3a.

Azi eram si eu fericita ca am luat un 7 in teza la "latinia" si... ce credeti?

Momentul de glorie nici ca putea fi mai scurt... uimitoarea mea nota a fost precedata de un 4. Oricum, am fost multumita. De obicei imi dadea 2.

Si... mai mult. Au luat toti din clasa 4. Fara nici cea mai mica exagerare. Eh, ma rog, doar cei prezenti.

Cica " cuuum nu stiti ce inseamna Vercingentorix ( sau ceva de genul)?????"

Si noi... " :-ss pai... nu prea".

Si ea... " AAA.... Il intalniti in fiecare text de-al lui Cezar".

Oooo da! Asta chiar mi-a placut. Imi venea sa zbier " Hei cucoana, tu chiar crezi ca noi alta treaba mai buna nu avem decat sa ii citim textele lui Cezar? Oricine ar fi acest personaj."

Dar ce naiba... era chiar el ma, Cezar... tovarasu' meu din copilarie.

La 2-3 minute dupa... ne intreaba de alt cuvant... si evident, nu i s-a raspuns...

Si... exact efectul pe care il asteptam... Strigate ascutite, urlete, isterii... " Cum sa nu stiti ce inseamna? CUUUM? Prostilor! Uitati-va la el, are radacina din italiana" ( noi fiind clasa de bilingv italiana). Se aude din fundul clasei pe un ton sfios " nu este din italiana...".

Toti rasuflam usurati, gen ne-am pisat pe ea. Haha! Si... fatala: " Aaa... e, oricum este din franceza".

Ei, la faza asta chiar ne-a lasat fara cuvinte. Noi NU facem, nu am facut, nu vom face niciodata franceza, cel putin nu in liceu, cel putin nu la profilul actual.

Ei.. si verdictul stimatei noastre "dibliginte", indragita noastra Zizina ( de fapt o cheama Zinica, dar noi asa o alintam) care credeti ca a fost? " Scuzati-ma ca va zic dar... sunteti o adunatura de PROSTI! Incultilor, nu stiti un cuvant in latina. Ce o sa va faceti mai departe, a? De ce mai veniti la scoala? Mai bine de la anul duceti-va dracului la munca daca latina nu va place."

Mda... ce pot sa spun. Categoric mi-am ratat viata. Si daca inca nu complet, viitorul nu imi va surade, o sa zac in nestiinta... Offf.... Asa imi trebuie daca nu invat LATINA!

Parol.

Leasa Dragos - Diferente

Nu e cea mai comerciala melodie, tocmai de aceea am si postat-o!

Stiu, nu e nici cea mai artistica melodie. Genul acesta nu este nici macar agreat de multi dintre voi. Unii or sa spuna ca se foloseste un limbaj vulgar s.a.

Dar... lasand toate aceste chestiute nesemnificative deoparte... hai sa ne concentram asupra mesajului ce vrea sa ne fie transmis prin intermediul piesei.

Ei? Cum este?

Hmm... Eu fac parte din generatia 94. Si cred ca noi astia din 94-95 am fost ca un fel de generatie de tranzitie. O sa va si explic.

Ma regasesc in mare parte a versurilor. Imi amintesc si eu de jocurile din fata blocului cu vecinii. Eram multi, ne jucam sotronul, saream coarda si locul preferat de joaca era uzina unde ne jucam de-a vanzatorii. Sau ne dadeam pe panta aceea. Imi amintesc cand blocul nostru declara razboi blocului vecin. Haha!

Imi amintesc cand mergeam cu mami la cofetarie, imi amintesc ca cele mai frumoase hainute ale mele nu erau acelea cumparate de cine stie unde, ci acelea confectionate de bunicamea.

In mare parte am fost un copil norocos, am avut o copilarie fericita. Ai mei nu au avut o situatie financiara extraordinara niciodata, insa au facut tot posibilul sa imi ofere cat mai mult.

Imi amintesc cand se apropia Craciunul si trebuia sa fac lista. Cum ma induiosa mami spunandu-mi ca Mos Craciun e batranel si ca ar trebui sa imi fie mila de el, ca nu poate cara sumedenia de jucarii pe care i-am cerut-o. Sau cand imi zicea ca in anul acela Mosu' nu prea are bani.

Si de ce zic ca noi am fost generatia de tranzitie? In cazul meu pe la 9 ani am primit pentru prima oara o dracie din aceea de ii bagai o caseta si te jucai pe TV... nu stiu cum se numeste. Cum se strangeau toti copiii din bloc la mine si ne jucam Super Mario.

Apoi.... pe la 10 ani am primit primul meu PC. Habar nu aveam cum functioneaza, ce trebuie sa fac, la ce ma ajuta, dar totusi eram incantata. Putin spus incantata...

Inca nu dispuneam de internet. Tin minte ca ma duceam la o prietena din blocul vecin care era cu vreo 3-4 ani mai mare ca mine si avea net. Stateam ore in sir fiind fascinata de convorbirile ei de pe mess.

Apoi... mi-au bagat si mie net. Hihi! Ce fericire.

Intre timp desenele animate se stricasera. Aparusera tot felul de tampenii violente si fara nici un sens, fara nici un fir narativ. Nu ma incantau absolut deloc, iar desenele mele preferate s-au tot rarit pana le-au scos de tot. Trist. Inca obisnuiesc sa vizionez pe youtube desene ca: Viata cu Louie si multe altele mai vechi.

Imi amintesc si cat de indragostita am fost de prima mea pereche de role. Faceau un zgomot infernal, dar le adoram. Abia mergeam pe ele, de fapt... as fi parcurs drumul mai repede mergand pe jos decat cu ele, dar tot nu renuntam. Pana i s-a facut mila mamei mele de mine si mi-a luat unele "adevarate" cu roti din silicon si rulmenti buni. Timp de 2 ani nu m-am dezlipit de ele. Si niciodata nu am fost obligata sa port casti pe cap, genunchiere, cotiere. Wtf! Cand ii vad pe astia mici atat de infofoliti... Care mai e farmecul? Noi nu am murit...

Si as putea continua cu muuulte altele. Am mai zis eu de astia de acum... V-am povestit ce am patit cu niste dragalasi copilasi din fosta mea generala care probabil erau maxim clasa a3a-a4a.

Mda.... Mi se pare normal sa evoluam, insa ceea ce mi se pare total anormal este ca cei de astazi nu mai pretuiesc nimic din ceea ce ar merita cu adevarat.

Si repet... am avut o copilarie fericita, cred eu. Si inca continui sa copilaresc in limita posibilitatilor. Totusi am 16 ani.