Imperfect.

Poate nu sunt perfecta, poate nu am greutatea ideala in raport cu inaltimea si viceversa, poate sanii mei nu sunt intratat de mari/mici precum i-as fi dorit, poate buzele nu-mi sunt prea voluptoase, poate ochii mei nu sunt pictati intr-o culoare adorata de toti, poate genele nu imi sunt destul de arcuite si sprancenele nu au forma cea mai potrivita fetei mele care probabil este un pic cam rotunda. Poate podoaba mea capilara a fost grav afectata in urma incercarii mele de a atinge "perfectiunea", iar tenul imi va fi imbatranit prin nesabuita incercare de a-mi contura frumusetea naturala prin mijloace cat mai artificiale. Poate fundul meu nu are intocmai dimensiunile aceluia purtat de fetitele ce defileaza pe micile ecrane si poate nici dintii mei nu sunt de-un alb pur precum ai lor. Poate nici din punct de vedere moral nu ating cele mai inalte cote ale perfectiunii. Poate cateodata sunt rautacioasa, poate tind sa le caut tuturor defecte si poate imi supar interlocutorul prin lipsa de diplomatie de care dau intotdeauna dovada. Poate sunt si eu om si de multe ori fac greseli si poate de cateva ori chiar le repet. Poate din pricina unui instinct primar tind sa il invinovatesc pe aproapele meu, incercand sa ma scot pe mine. Dar... poate perfectiunea nu exista. Sau poate exista, insa capata o alta forma in viziunea fiecaruia. Poate ar trebui sa fim mai toleranti. Sunt imperfecta si sunt mandra de asta, fiindca o parte a farmecului meu consta chiar in ea!

Pacat de ei.

Nu am mai scris de mult si cel mai probabil, nici nu aveam de gand sa o fac prea curand. In primul rand fiindca sunt destul de obosita in ultima vreme si in al doilea rand nici nu am avut prea multe idei. Bine, de fapt intotdeauna pot gasi ceva pe tema caruia sa aberez. Dar... azi am ramas un pic socata. Si ca sa nu ma lungesc, asa cum o fac de obicei trec direct la subiect: Am plecat de acasa, am mers cu metroul pana in Titan, am iesit la suprafata si asteptandu-mi prietena, plictisita fiind am avut proasta inspiratie ca in timp ca imi fumam linistita tigarea si imi delectam auzul cu o melodie foarte draga mie... sa ridic privirea si sa citesc ce scria pe geamurile gurii de metrou. ( era scris cu degetul, fiindca geamurile erau aburite si inghetate) Mi-a luat ceva minute sa descifrez scrisul semi-analfabet. Prima oara am reusit sa citesc: " Noua nu ne mai placa Pure-Magic". Ooooh da, chiar asa ma copii? Nu va mai place Magicul? Pai cum asa dragii mei? Sa inteleg ca ati capatat toleranta si acum cautati ceva mai " strong"? Apoi intorcandu-mi privirea un pic mai la stanga, pe un alt geam era scrijelit: " Tot anul am chiulit si anul asta o sa fac la fel". Haha, bravo ma baietica! Bravooo! O sa ajungi departe in viata! Apoi uitandu-ma si pe geamurile de vis-a-vis: " M**e graseleee". Pfff... de ce pisi? Nu cumva asta denota o frustrare a eului tau interior? Cumva in trecutul tau, vreo grasuta te-a refuzat si acum simti nevoia sa scrijelesti pe toti peretii o jignire la adresa fetelor cu o greutate un pic iesita din barem? Buna strategie, buna! Apoi... observ ca restul geamurilor erau umplute numai de cuvinte frumoase, predominand " M**e". WaW... Toata ziua m-am gandit in sinea mea: " Frate, cat de perspicaci trebuie sa fie baietii/fetele astia/astea! Cum de nu m-am gandit eu prima sa vin pe timp de iarna sa boschetaresc la metrou si sa-mi prezint viata-mi de cacat pe geamurile inghetate datorita conditiilor meteo... !?" In prima instanta aveam tendinta sa ii invinovatesc chiar pe ei insile pentru prostia de care au dat dovada prin gestul lor atat de matur, insa apoi mi-am dat seama ca o parte din vina este a sistemului. In special cel din invatamant. Scoala din zilele noastre nu mai face altceva decat sa-i indeparteze pe elevi de orice sete de cunoastere. Scoala din zilele noastre reuseste sa schimbe intelesul culturii, caci in viziunea elevului este sinonim cu plictiseala. Toate astea poate fiindca cineva ne vrea cat mai prosti, o populatie de teleghidati. Si cum sa ne dreseze altfel daca nu prin " educatie" ??? Pacat, nu ar fi trebuit sa fie asa.

Aceeasi intrebare sacaitoare.

Se spune ca la baza oricarei cladiri rezistente se afla o baza puternica, iar daca aceasta este slaba, curand tot ce ai construit se va destrama, indiferent cat ai incerca sa repari. Asa ca... cel mai bine e sa cladesti o alta, pe o baza noua. WoW, cat de simplu pare. Atunci care mai e problema? Pai, nu prea stim niciodata din ce e alcatuita o baza perfecta. Si oare, merge sa construiesti aceeasi cladire pe o baza noua? Sau este obligatoriu sa fie si cladirea noua? Sunt intrebari carora eu nu le gasesc raspuns. De multe ori viata este asemanata cu o carte, avand mai multe capitole. Sau cu un film... Eu cred ca viata este alcatuita din mai multe filme, de diverse genuri, de la comedie pana la drama. Dar ce te faci atunci cand unul din filmele preferate se incheie? Oare intotdeauna un film romantic este precedat de o drama? De ce ne este atat de greu sa privim in trecut fara a ne cuprinde o stare de melancolie? De ce nu pot sa derulez un film si sa spun pur si simplu: " ma bucur ca am trait acele clipe", fara sa imi doresc din toata inima un lucru imposibil, sa le retraiesc? Iar atunci cand ma aflu in mijlocul unui film si ma simt derutata nu pot lua o scurta pauza pentru a reflecta asupra unor aspecte, de ce nu exista un buton mare si rosu cu inscriptia " stop" pe care sa il apasam ori de cate ori avem nevoie sa ne regasim fara a ranii pe nimeni apropiat? Sunt atatea intrebari carora nu le pot da de cap...

De ce?

Am ajuns la concluzia ca intrebarea " de ce" este un insemn al oamenilor cu ceva minte in dovlecel. Serios acum... Cati oameni cu un iq sub limita legala ii auziti sa puna intrebarea asta? Neah... ei traiesc intr-o ignoranta totala, in lumea lor mai mult sau mai putin roz. Lor li se baga o anumita idee in cap de cand se nasc pe care mai tarziu si-o insusesc, ghidandu-si principiile dupa aceasta. In principiu ideea e: " fac o scoala, o facultate si dupa fac bani". Dar ei nu se intreaba niciodata: " Frate, scoala asta DE CE o fac?" Nu se intreaba: " Frate, profesorii astia DE CE vor sa ne invete pe noi toate treburile astea?" sau " Facultatea DE CE o mai fac?" Nu... ei detin o supradoza de indolenta. Ei stiu ca trebuie sa supravietuiasca si ca sa supravietuiasca le trebuie bani si stiu ca pentru o slujba au nevoie de o scoala, o facultate si poate si un master. Waw.... Si iauite cum vine copilu' la scoala dimineata mort de beat, pentru ca asa e cool. Si cum rade de dna. profesoara pentru ca asa se va ridica in ochii colegilor lui. Si ia uite cum rade el de copilu' ala din prima banca care isi vede de treaba lui si invata. Si uite cum ajunge el acasa seara si se culca visand ca ia foc institutia in care mami il obliga sa se duca sa " invete" carte. Haha. Oare scoala chiar e degeaba? Oare banu' rezolva tot? Nu cred ca mai am nevoie de un raspuns la intrebarile acestea.

Romania.

Te iubesc. Si pe sefu' de trib il idolatrizez. Ce !? Nu ma credeti? Pe cuvantul meu de fata sincera de nu vorbesc serios. Pai da' spuneti si voi acum, cum sa nu iti placa de dansul si de tot subordonatii sai cand ii auzi ca au atatea idei geniale? Cum sa nu te bucuri cand auzi ca ei propun sa nu mai facem atata scoala? Adica... serios... la ce ne mai trebuie predata istoria sau geografia in institutiile de invatamant daca tot avem google!? Chiar asa... Si eu ma gandeam sa investesc intr-un laptop sau in ceva micut cu internet ca sa-l tin tot timpul pe gogu' in buzunar. Si pe viitor, cand o sa fie nevoie sa ma angajez... o sa ma rog la Dumnezeu sa nu pice netu' sau daca n-o sa prea detin banuti... sa speram ca firma la care o sa ma duc o sa aibe Wireless. Si... cum sa nu te bucuri cand auzi ca "dasteptii" s-au gandit sa sporeasca turismul? Yuuupiii-yeeey! Da' si ce idee super buna le-a venit, nu stiu de unde atata inteligenta in cap'soarele lor! Auzi si tu bre, s-au gandit ca daca noi, elevii, vom lua vacanta pe rand ( adica aia din 1-4 intr-o anumita perioada, aia din 5-8 in alta perioada, liceeni alta data) turismul va infloriiii! WaW! Cum de nu m-am gandit si eu la asta? Sa vezi ce fericit o sa fie si omusoru' ala simplu care are un singur concediu si vreo 3 copii, cand o sa ia aia mici vacanta pe rand si nu o sa aibe cu cine sa ii lase. Sau poate ca baietii astia de la putere se gandeau ca omu' ala simplu care abia reuseste sa isi duca zilele pana la capat isi permite sa isi duca fiecare copil in parte in vacanta? Mdeah... Ce sa mai zic? In Romania totul e de vis. :X

Blogului meu.

Draga blog, Stiu ca in ultima vreme te-am neglijat si vreau sa imi cer scuze in mod public. Te rog sa ma ierti ca nu ti-am acordat atentia necesara si sper sa ma intelegi. Am fost foarte ocupata, in special cu scoala, iar programul de dimineata ma dat peste cap total. Mi-am propus sa dorm ziua, iar seara sa mai fac cate-o tema, cate una, alta, insa... nu a mers. Nu prea dorm deloc nici ziua, si nu prea mult nici noaptea. ( noroc cu energizantele). In orice caz, vreau sa stii ca nu ai pierdut cine stie ce. Nu as avea de povestit prea multe, doar chestii cotidiane, ca de exemplu cum NU reusesc niciodata sa ma trezesc dimineata pentru a ajunge de la prima ora sau cum am alergat disperata marti cu scutiri in brate fiindca era consiliu, iar stimata mea diriginta NU a dorit sa imi dea datile absentelor. As mai fi putut sa iti povestesc si cate-o mica intamplare, mai mult sau mai putin comica, cum ar fi cele legate de Iulayla ( colega mea blondina ) care a cam luat-o razna in ultima vreme ( nu intr-un sens negativ, nu ma intelege gresit), in special dupa ce bea un " caffe lungo". :)) Sau poate te-ar fi interesat mai mult o povestioara legata de ora de latina? Dar cred ca deja iti poti face o idee... De asemenea, as fi putut sa iti povestesc si cum am petrecut o zi minunata la Institutul Italian, unde Giancarlo Repetto ( lectorul italian, unul dintre profesorii mei de italiana - nu stie romana :| ) si-a lansat cartea. ( E foarte interesanta, iar ceea ce a spus el ma impresionat si mai mult, insa asta o sa ti- povestesc intr-un alt post cat de curand, promit.) Aici, insa, nu ma pot abtine si o sa dezvolt putin ideea. La institut s-au aflat o mare parte dintre profesorii mei ( desi multi dintre ei nu sunt sigura ca intelegeau f. bine italiana, iar toate discursurile s-au tinut in limba aceasta), inclusiv scumpa mea diriguta. Tot aici, in timp ce Repetto ne povestea despre subiectul cartii, mie si colegei mele Laura ne-a venit o idee, geniala de altfel, si cum ca... am putea face o sceneta pornind de la ideea de baza a cartii. ( asta doar din dorinta de a demonstra ca si noi putem si putem chiar bine daca ne-o punem in cap, atata timp cat avem liberul albitru si nu ne este impusa de cineva, fiindca toti profesorii buni pe care ii avem la clasa ne bat la cap de ceva amar de vreme ca avem potential mult si nu facem nimic cu el). Si cum eram noi entuziasmate, i-am spus profesoarei de italiana, iar dansa a fost foarte incantata, ba chiar s-a oferit sa ne ajute. Mai departe am mers la doamna Buliga, de istorie ( o profesoara exceptionala, care insa... este suparata pe noi, nu stiu exact de ce, si vrea sa ne lase de la anul). De asemenea, dansa a fost surprinsa la modul cel mai placut de ideea scenetei, ba chiar mai mult, ne-a incurajat si ne-a spus ca ne iarta toate pacatele clasei daca noi reusim sa facem ceva frumos, sau macar incercam sa facem. Ne-a indrumat sa ii spunem si dirigintei, citez: " Mai fetelor, sa vedeti ce o sa se bucure si doamna Ionescu cand o sa auda ca vreti sa faceti sceneta aceasta, bravo!". Apoi, cum era de asteptat, am mers la doamna diriginta sa o punem si pe dansa in tema. Si cum ii povesteam noi ce idei marete avem, foarte, dar foarte incantate de idee... ce crezi? Diri' are un har, si anume sa deziluzioneze orice persoana ii apare in cale. Ne-a spus intr-un mod mai mult sau mai putin diplomat ca... noi nu suntem in stare sa facem asa ceva. Evident, noi am insistat. Apoi... dansa chiar s-a enervat. Citez: " Auziti, dar scenariul meu de anul trecut ( pe care sincer nici nu l-am citit prea atenta ) nu va placut?". Am dat afirmativ din cap'soare, cum ca ne-a placut si am mai insistat putin pe ideea noastra. " Stiti doamna, noi ne-am gandit ca ar fi dragut sa facem sceneta dupa ideea domnului Repetto fiindca dansul s-ar bucura mult sa vada ca niste elevi ii apreciaza gandurile si implicit si pe el". Si diriga a replicat, " Da, dar totusi, eu zic sa va mai ganditi la scenariul acela al meu, de fapt, chiar o sa vi-l aduc luni, si ... joi putem repeta." OOOO Doooamne! Nu ar fi putut macar sa ne lase cu iluziile noastre? Ok bloguletule, stiu ca ceea ce am scris mai sus este mult mai pe scurt povestit decat obisnuiam odinioara, insa te rog sa ai incredere in mine. Iti promit solemn, pe cuvantul meu de P.I.M.P ( sunt zodia Pesti), ca de fiecare data cand voi mai gasi 5-10 minute de relax, ti le voi dedica tie!!! Sper ca ma poti intelege. Aaa... era sa uit, de fapt cum as fi putut sa uit, doar am omis. Cu ocazia asta, as vrea sa iti multumesc tie draga blog'sor, draga prieten, ca intotdeauna ma astepti aici si ma primesti cu fereastra deschisa, numai buna pentru a imi asterne sentimentele in casuta ta. Sper ca in urma tuturor postarilor ( in special celor nefinalizate - adica cele nepostate, insa salvate in arhiva) sa nu te fi incarcat cu prea multe ganduri sumbre sau chiar frustrari d-ale mele, iar in cazul in care te simti obosit, vreau sa stii ca sunt gata oricand sa iti ofer un mic concediu, trebuie doar sa imi dai un semn, ca de exemplu, ai putea sa imi arati o eroare sau ceva in genul. Oooo draga blog, daca ai stii cat de dor mi-a fost de tine. De cate ori am avut cate-o idee in blondinul meu cap'sor ( care apropo este si mai sunny acum) pe care as fi vrut sa o impartasesc aici, cu tine si ... la naiba... nu eram acasa, iar atunci cand am reusit sa ajung... oofff.... m-am luat cu alte treburi si in final am fost rapusa de oboseala. Poate zici ca sunt doar linguseli, insa uite, nici macar nu ma pot oprii din scris. As putea continua la infinit si inca o data peste. Dar ma voi opri aici. Sunt sigura ca vei fi intelegator cu mine si ma vei gazdui in continuare. Iti multumesc, Cu drag, Deeabolique.

Of-uri.

Planuri de viitor... de ce fac oamenii intotdeauna aceeasi greseala? De ce tindem sa visam mereu tot mai departe desi suntem partial constienti ca o sa se termine cu un mare esec fiindca nimic, niciodata nu va decurge conform planurilor in totalitate? De ce nu ne putem opri la timp si intotdeauna mai acordam o sansa: " poate de data asta se schimba ceva.", " poate o sa fie altfel". De ce , noi oamenii, suntem capabili sa ne atasam de semenii nostri, increzandu-ne in ei pentru ca in final sa cadem iar in aceeasi groapa si anume: dezamagirea. De ce ne creeam un ideal in tot? Avem un ideal in tot: casa IDEALA, mancarea IDEALA, hainele IDEALE, partenerul/partenera IDEAL/A, relatia IDEALA s.a. De ce facem asta? Oricum stim cu totii ca nu vom gasi acel ideal, de ce ne mai facem sperante? Suntem oare o natie de sado-masochisti? Ne place sa ne torturam singuri? Ne mintim ca iubirea e cel mai frumos lucru care ti se poate intampla si ca nu conteaza cat suferi, fiindca roadele implicarii tale sentimentale candva vor fi satisfacatoare. Ne mintim ca tot raul e spre bine sau ca daca nu ar fi si rau, atunci nu am stii cu adevarat cum e binele. Nu e adevarat. Daca nu ar fi rau, NU AM STII CE E RAUL! Daca nu ar fi bine, NU AM STII CE E BINELE! Daca nu am fi condamnati sa ne indragostim, nu am stii ce e suferinta. Daca... Dar fiindca noi nu putem spune " ipotetic traind" ... incerc sa revin cu picioarele pe pamant. Am stiut intotdeauna ca nu e bine sa am incredere intr-o persoana si totusi am avut. Am stiut intotdeauna ca NU trebuie sa ma mint singura... si totusi am facut-o! Cat de ciudat este atunci cand ajungi sa iti faci mai multe griji pentru aproapele tau decat pentru propria persoana. Cat de straniu poate fi atunci cand te consumi pentru problemele lui, ca apoi sa realizezi ca... pe el nu il intereseaza. Poate ar trebui sa tinem cont si de o vorba: nu incerca sa ajuti pe cineva atata timp cat respectivul NU vrea sa fie ajutat. Te concentrezi pe cel ce iti este aproape pana ajungi sa uiti de tine. Sustii ca il iubesti ... si chiar o faci neconditionat, insa uiti un detaliu: in primul rand, trebuie sa te iubesti pe tine!. Of... Cate se pot ascunde in spatele acestui banal " of"....