Zile insorite

Zilele insorite nu sunt departe... Ba chiar deloc! Deja isi fac simtita prezenta... Numai ca spre deosebire de verile care sunt descrise in melodie, aceasta de acum este inspaimantatoare ( in opinia mea, nu stiu ce credeti voi). Iti trebuie muuult curaj ca sa iesi din casa. Inainte eram sfatuiti sa stam la soare etc., acum suntem indrumati sa ne ferim de razele lui pentru ca sunt periculoase si pot favoriza aparitia unei boli crunte precum cancerul de piele. Intradevar cand zic vara in general asociez cu un peisaj bestial. Vad multa verdeata, aproape ca pot simtii valurile sarate ce-mi racoresc pielea incinsa, vad castelele facute din nisipul fin, decorat cu scoici... Ei bine... anul asta asociez cu o... inchisoare. De ce? Pai... am incercat sa ies zielele astea pe afara si toata starea mea euforica a fost coplesita de caldura sufocanta. Asa ca... mi-am propus ca vara asta sa stau frumusel in confortul propriei mele case, in bataia vantului dat de scumpul meu aer conditionat, delectandu-ma cu un cockteil preparat in casa si cu un castronas de inghetata cumparata de la cel mai apropiat magazin. Si optional pot sa ma balacesc in dus, sa ma uit la tv sau sa ma joc pe Pc. Si... cu putin curaj as putea iesii sa fac plaja in propria curte. Hai ca nu suna chiar asa sinistru... nu? Deci... vara asta imi voi transforma umila mea casuta intr-un fel de iglu personalizat. Si poate daca o sa ma plictisesc voi face o scurta plimbare pana pe litoral sa vad cum sta treaba si pe acolo.

Inca unu'.

Cred ca e printre temele cele mai dezbatute: trecerea timpului. Si cand zic "dezbatute" nu ma gandesc neaparat la un discurs tinut in fata unei multimi, nici macar la o discutie amicala ce abordeaza acest subiect, dar cred ca fiecare cel putin o data, voluntar sau chiar involuntar ne-am lasat cuprinsi de nostalgia vremurilor trecute, fie ele bune sau rele si cel putin un minutel am reflectat asupra trecutului dorindu-ne sa ne putem intoarce intr-un anumit spatiu, la o anumita ora. Ne-am imaginat macar o data cum ar fi fost daca am fi putut fi capabili sa apasam pe un singur buton si sa ramanem blocati in cele mai fericite momente care de altfel ne-au marcat atat trecutul cat si prezentul. Am visat macar o data sa putem da timpul inapoi si ne-am gandit la ce nu am fi facut, cum am fi evitat anumite lucruri inlocuind deciziile pe care le-am luat atunci cu cele pe care le-am lua acum. Zilele trecute parca m-am trezit dintr-o stare asemanatoare cu hibernarea sau poate un pic mai profunda si am realizat ca a mai trecut inca un an (scolar). Si brusc mintea mi-a fost napadita de o serie de amintiri minunate. Amintiri pe care daca as incerca sa le descriu in cuvinte ar fi in zadar pentru ca nu pot fi nici pe departe explicate intensitatiile la care au fost traite la momentele respective. Dupa aceste cateva clipe minunate ma cuprins o stare de teama si deasupra capului meu a aparut un norisor cu un mare semn de intrebare: "Oare e normal ca timpul sa treaca ataaat de repede? Si in limite normale cat de repede ar insemna prea repede?" Nu am stat prea mult pe ganduri pentru ca mi-am amintit de raspunsul pe care mi l-ar fi dat profesorul meu de religie si anume: " Andreea, vezi tu... la unele intrebari nu trebuie cautat raspuns." Asa ca oarecum am inteles si am trecut mai departe concentrandu-ma pe viitor. Oricum, amintirile le pastrez in acel sertar nepretuit pe care-l pot deschide ori de cate ori doresc sa fac o scurta calatorie in timp. Cine a spus ca e nevoie de o masinarie pentru asa ceva? Si totusi la anu' vreau sa schimb cate ceva, sa ma implic in mai multe proiecte. Pe scurt o sa imi dau catusi de putin silinta in ceea ce priveste scoala. Nu de alta, dar nu vreau sa ma trezesc peste 5-6 ani si sa-mi dau seama ca am trecut prin ea degeaba sau mai bine zis, ea a trecut pe langa mine.

Cosmarul meu.

Stiu ca va asteptati la ceva de-a dreptul inspaimantator. Un scenariu precum: " eram inconjurata de niste zombie si nu mai aveam glas sa tip cand subit a aparut si o moarte cu o coasa in mana " sau... " alergata fiind de nu stiu ce creeaturi mistice, am cazut intr-o prapastie si bla bla bla" ... Nu dragii mei.... Azi nu.

Este mult mai grav.

Cel mai mare cosmar al meu este LATINA. Exact, limba aceea mirobolanta. Chhh.

Bai, deci ma jur ca limba mai urata nu am auzit. Mentionez ca am facut un an de japoneza si era muuuult mai simplu si cu muuult mai placut sa o invat.

Si partea cea mai buna care credeti ca e ?

Chiar daca mi-as stoarce creierasii pana la ultima dara de neuron si sa zicem ( ipotetic vorbind) ca as reusi sa invat aceasta splendida limba.... NU mi-ar folosi la absolut NIMIC!

Pentru ca... e o limba moarta. Ma mir ca nu mi se baga in programa si vre-un soi de greaca veche sau si mai bine... de ce nu invatam la scoala scrisul cuneiform?

Poate candva o sa fiu rapita de niste savanti nebuni si ma vor folosi pe post de cobai pentru a testa o masina a timpului. Poate o sa fiu teleportata undeva cu mii de ani in urma. Atunci da, probabil i-as fi profund recunoscatoare scumpei mele diriginte, o extraordinara profa' de latina.

Mda... dar cum acest scenariu este prea putin posibil sa fie transpus in plan real, NU ma ajuta cu nimic!

Si, de ce e un cosmar? Pentru tona de nervi tocati saptamanal. Ce zic eu? O tona? Nuuu... Vroiam sa zic 10 tone la puterea a3a.

Azi eram si eu fericita ca am luat un 7 in teza la "latinia" si... ce credeti?

Momentul de glorie nici ca putea fi mai scurt... uimitoarea mea nota a fost precedata de un 4. Oricum, am fost multumita. De obicei imi dadea 2.

Si... mai mult. Au luat toti din clasa 4. Fara nici cea mai mica exagerare. Eh, ma rog, doar cei prezenti.

Cica " cuuum nu stiti ce inseamna Vercingentorix ( sau ceva de genul)?????"

Si noi... " :-ss pai... nu prea".

Si ea... " AAA.... Il intalniti in fiecare text de-al lui Cezar".

Oooo da! Asta chiar mi-a placut. Imi venea sa zbier " Hei cucoana, tu chiar crezi ca noi alta treaba mai buna nu avem decat sa ii citim textele lui Cezar? Oricine ar fi acest personaj."

Dar ce naiba... era chiar el ma, Cezar... tovarasu' meu din copilarie.

La 2-3 minute dupa... ne intreaba de alt cuvant... si evident, nu i s-a raspuns...

Si... exact efectul pe care il asteptam... Strigate ascutite, urlete, isterii... " Cum sa nu stiti ce inseamna? CUUUM? Prostilor! Uitati-va la el, are radacina din italiana" ( noi fiind clasa de bilingv italiana). Se aude din fundul clasei pe un ton sfios " nu este din italiana...".

Toti rasuflam usurati, gen ne-am pisat pe ea. Haha! Si... fatala: " Aaa... e, oricum este din franceza".

Ei, la faza asta chiar ne-a lasat fara cuvinte. Noi NU facem, nu am facut, nu vom face niciodata franceza, cel putin nu in liceu, cel putin nu la profilul actual.

Ei.. si verdictul stimatei noastre "dibliginte", indragita noastra Zizina ( de fapt o cheama Zinica, dar noi asa o alintam) care credeti ca a fost? " Scuzati-ma ca va zic dar... sunteti o adunatura de PROSTI! Incultilor, nu stiti un cuvant in latina. Ce o sa va faceti mai departe, a? De ce mai veniti la scoala? Mai bine de la anul duceti-va dracului la munca daca latina nu va place."

Mda... ce pot sa spun. Categoric mi-am ratat viata. Si daca inca nu complet, viitorul nu imi va surade, o sa zac in nestiinta... Offf.... Asa imi trebuie daca nu invat LATINA!

Parol.

Leasa Dragos - Diferente

Nu e cea mai comerciala melodie, tocmai de aceea am si postat-o!

Stiu, nu e nici cea mai artistica melodie. Genul acesta nu este nici macar agreat de multi dintre voi. Unii or sa spuna ca se foloseste un limbaj vulgar s.a.

Dar... lasand toate aceste chestiute nesemnificative deoparte... hai sa ne concentram asupra mesajului ce vrea sa ne fie transmis prin intermediul piesei.

Ei? Cum este?

Hmm... Eu fac parte din generatia 94. Si cred ca noi astia din 94-95 am fost ca un fel de generatie de tranzitie. O sa va si explic.

Ma regasesc in mare parte a versurilor. Imi amintesc si eu de jocurile din fata blocului cu vecinii. Eram multi, ne jucam sotronul, saream coarda si locul preferat de joaca era uzina unde ne jucam de-a vanzatorii. Sau ne dadeam pe panta aceea. Imi amintesc cand blocul nostru declara razboi blocului vecin. Haha!

Imi amintesc cand mergeam cu mami la cofetarie, imi amintesc ca cele mai frumoase hainute ale mele nu erau acelea cumparate de cine stie unde, ci acelea confectionate de bunicamea.

In mare parte am fost un copil norocos, am avut o copilarie fericita. Ai mei nu au avut o situatie financiara extraordinara niciodata, insa au facut tot posibilul sa imi ofere cat mai mult.

Imi amintesc cand se apropia Craciunul si trebuia sa fac lista. Cum ma induiosa mami spunandu-mi ca Mos Craciun e batranel si ca ar trebui sa imi fie mila de el, ca nu poate cara sumedenia de jucarii pe care i-am cerut-o. Sau cand imi zicea ca in anul acela Mosu' nu prea are bani.

Si de ce zic ca noi am fost generatia de tranzitie? In cazul meu pe la 9 ani am primit pentru prima oara o dracie din aceea de ii bagai o caseta si te jucai pe TV... nu stiu cum se numeste. Cum se strangeau toti copiii din bloc la mine si ne jucam Super Mario.

Apoi.... pe la 10 ani am primit primul meu PC. Habar nu aveam cum functioneaza, ce trebuie sa fac, la ce ma ajuta, dar totusi eram incantata. Putin spus incantata...

Inca nu dispuneam de internet. Tin minte ca ma duceam la o prietena din blocul vecin care era cu vreo 3-4 ani mai mare ca mine si avea net. Stateam ore in sir fiind fascinata de convorbirile ei de pe mess.

Apoi... mi-au bagat si mie net. Hihi! Ce fericire.

Intre timp desenele animate se stricasera. Aparusera tot felul de tampenii violente si fara nici un sens, fara nici un fir narativ. Nu ma incantau absolut deloc, iar desenele mele preferate s-au tot rarit pana le-au scos de tot. Trist. Inca obisnuiesc sa vizionez pe youtube desene ca: Viata cu Louie si multe altele mai vechi.

Imi amintesc si cat de indragostita am fost de prima mea pereche de role. Faceau un zgomot infernal, dar le adoram. Abia mergeam pe ele, de fapt... as fi parcurs drumul mai repede mergand pe jos decat cu ele, dar tot nu renuntam. Pana i s-a facut mila mamei mele de mine si mi-a luat unele "adevarate" cu roti din silicon si rulmenti buni. Timp de 2 ani nu m-am dezlipit de ele. Si niciodata nu am fost obligata sa port casti pe cap, genunchiere, cotiere. Wtf! Cand ii vad pe astia mici atat de infofoliti... Care mai e farmecul? Noi nu am murit...

Si as putea continua cu muuulte altele. Am mai zis eu de astia de acum... V-am povestit ce am patit cu niste dragalasi copilasi din fosta mea generala care probabil erau maxim clasa a3a-a4a.

Mda.... Mi se pare normal sa evoluam, insa ceea ce mi se pare total anormal este ca cei de astazi nu mai pretuiesc nimic din ceea ce ar merita cu adevarat.

Si repet... am avut o copilarie fericita, cred eu. Si inca continui sa copilaresc in limita posibilitatilor. Totusi am 16 ani.

Filosofia nimicului.

De fapt nu e nimic filosofic in ceea ce o sa scriu. De ce am pus titlul asta?

Pentru ca asta mi-a venit in cap si mi-a placut cum suna. :))

Aveti idee cate pot intra in contextul " nimic " ?

Va zic eu, nu aveti...

Nici eu nu am... dar sunt sigura ca sunt multe. :))

Adica... tot mai des intreb cate-un amic " ce faci?" si mi se raspunde " nimic".

Dar el de fapt in timpul ala imi raspundea mie la mesaj, asculta muzica, citea o carte si pe langa toate astea ii ramasese si timp de plictiseala.

Dubios...

Si eu am tendinta sa raspund cu " nimic" la intrebarea " ce ai mai facut?".

Dar defapt raspunsul corect era " nimic demn de povestit" sau " nimic important".

Bineinteles, din comoditate l-am scurtat si am zis sec " nik". :)) Generatie de lenesi, generatie de comozi, generatie de plictisiti.

Ei, cum suna asta?

Genial! Bine, recunosc. Inca nu sunt toti asa, dar majoritatea suntem predispusi catre diagnosticele acestea.

Si acum sa mai vorbim putin despre nimic.

In opinia mea nimicul este de fapt un termen ce mascheaza ceva.

De exemplu eu fac ceva de care nu sunt tocmai mandra si a2a zi sunt intrebata " ce ai facut ieri?".

Pai... raspund: " nimic".

Deci... nimicul in sinea sa poate ascunde muuulte alte "nimicuri" mai mari sau mai mici care la randul lor tot in categoria "nimicuri" se situau.

Si acu' o sa intrebati: Pai cum domne', nimicu' e nimic si nimic e nimicu'?

Ei bine... Toate nimicurile, da' absolut toate se impart in 2 mari categorii ( care evident la randul lor sunt impartite in altele, dar 2 sunt principale) si anume:

1. Nimicuri demne de povestit.

2. Nimicuri neinteresante, banalitati.

Si inca mai pot scrie pe tema " nimic".

Si chiar si postu' asta poate fi luat drept un " nimic".

-

Ce faci deea?

- Nimic... scriu ceva pe blog.

-Ce?

- Pai... nimic!

Cum ar fi sa raspund asa de acum incolo?

Asa norocoasa?

Nu imi vine sa cred. E cam a5a oara pe anul asta cand ma intalnesc cu o veche prietena: Raceala!

Toata iarna nu si-a facut aparitia, iar eu, categoric, nu am cautat-o...

Dar de cand a inceput sa se incalzeasca afara... Vai si amar! Raceli peste gripe, otite peste sinuzite ( sinuzita inca nu am facut-o, sper sa nu am gura aurita) etc.

Ultima oara cred ca am fost invadata de un virusel mai puternic, nu de alta... da el era cam imun asa... M-am razboit mult cu el... Mai intai l-am luat usurel, i-am dat nitel modafen, niscaiva siropel de tuse, 2-3 bombonele pentru gat... Nimic ma! Nimic!

Situatia se agrava. Am schimbat, i-am dat paracetamol, coldrex, teraflu s.a.

Tot nu a cedat. Adica... pe langa faptul ca era in mare parte imun, era si parsiv. De multe ori isi batea joc de mine. Se facea ca se retrage si cum ma bucuram si eu ca am scapat, pac! Aparea iar...

Offf.... Prin a2a saptamana deja ma enervasem si am inceput sa trec la artileria grea... L-am bombardat cu antibiotice. Iar s-a prefacut ca pleaca si a revenit dupa 2 zile...

In final a cedat... ( nu stiu de ce sau de la ce, probabil se plictisise de joculetu' acela sec), dar ca sa nu il uit imi lasase drept amintire o durere de gat infioratoare. Ahhh... ce mai amintire!

Cam acum o saptamana am scapat de ea... si ce credeti? Iar sunt racita... Iar imi curg ochisorii, iar tusesc, iar imi pierd blajina-mi voce, iar zac, iar ma tine mama in casa. Offf.... Urasc racelile! Aa... :-? Sau poate e gripa? Nici nu vreau sa ma gandesc...

Va las... ma duc sa-i declar razboi intrusei care se tot joaca cu organismul meu. Cum?

Pai... o sa incep cu un ceiut cald, asa de avertizare. Dupa daca nu se retrage de pe pozitii cred ca ii voi administra niste modafen, apoi o sa incerc cu nurofen, apoi cu fervex, apoi cu coldrex etc. Si daca e vreo nemernica din aceea, ii dau fatala! Ampicilina, penicilina etc. Vad eu... :))

Eeee, asta e chiar culmea. Sa ma faca pe mine o nenorocita de raceala? Exclus, exclus, exclus! De 3x exclus! Auch... : Dar daca e gripa?

Teza...

Hi hi hi! Sa va explic sau sa trec direct la subiect? E hai ca va explicitez cate ceva pe acilea...

Eu invat intr-un liceu cu profil de bilingv italiana si ce credeti? Chiar se face italiana.

Si... eu am doua colege, ma rog am mai multe, da' doua fac parte din povestioara de azi.

Asa... una Creata si alta Iulaila. Si... creata evident e creata, iulaila mai putin evident, e blonda.

Si... la italiana tot semestrul noi astea -- 3 craite de la apus -- nu am binevoit sa ajungem.

Si... normal, nu am aprofundat si ce stiam... s-a dus pe apa sambetei. Si... Joi adica azi sau ma rog maine sau cum vreti sa o numiti... se presupunea a fi teza.

Bineinteles, noi am mai vorbit cu profa' cam de vreo 4 ori semestrul acesta si de fiecare data ea ne ierta si noi ii promiteam diverse. Si... miercuri am ajuns la o intelegere si ne-a lasat sa dam teza vineri. Stiti voi... gen copiii cu probleme speciale. Miercuri seara o suna Creata pe profa' sa o intrebe daca mai trebuie sa ne prezentam si joi. Doamna Iunia , femeie buna cum e ea i-a zis ca nu, sa stam acasa sa ne invatam si daca avem vreo problema sa o sunam ca ne explica cu cea mai mare placere. Si... evident nu am avut nici o problema. Si asta nu pentru ca am sti noi prea multa italiana sau pentru ca am dispune de o inteligenta aparte... nuu... mai bine zis nici macar nu ne-am sinchisit sa vedem ce se afla pe caietu' ala... Si... azi toata ziua discutii " bai iuly... maine e teza sa inveti si tu"... Ea: " da bai deo... ".

" bai creato, ce facem domani?". " Pai ce sa facem.. invatam si noi in seara asta si vedem noi, ne-om descurca". Aha... zis si... nefacut! Ajungem acasa... Ea iese pe afara... Eu imi fac de mancare. O mai ard putin cu mami prin bucatarie. Mai fumez o tigare cu taticu. Intru in camera, o sun pe creata vorbim putintel. Ma apuc de scris, la romana! De retinut: la romana am doi de 10 si un 8 in teza. Chiar nu era o prioritate. Dupa arunc o privire pe lectiile de la istorie. De retinut: maine nu am istorie! Apoi stau pe mess. Ma mai lalai putintel. Si brusc imi amintes si ma cuprinde o teama. Pff.... " ce ma fac eu maine?" " ce o fi de invatat?" " aoleo....". Si o sun pe creata. Ii impartasesc temerile mele... Mi le impartaseste pe ale ei. Imi mai povesteste cate ceva comic. Ii mai povestesc cate ceva comic. Se face ora 00:00. Minunat! Splendid! Mirobolant as putea spune! Ma duc, iau foile pe care mi-a scris o colega ce am de invatat si constat ca nu inteleg nimic. Se duce si creata deschide caietu', se uita la penultima lectie care era din februarie ( de la sfarsitul primului semestru), dupa se uita la ultima lectie care era de prin luna a4a. Pfff... Deschid si eu caietul. Aveam numai teme facute ( asta pentru ca intotdeauna imi propuneam sa ajung a2a zi la ora, dar nu ma trezeam), dar nici o lectie dupa care sa invat.

Caut pe net, totu' bine. Imi pun foicelele de la colegamea in fata. Creata gaseste si ea 2-3 lectii de nu stiu unde... Si incepem ( ca in filmele cu prosti sau in povestioarele de genul "prostia omeneasca") sa afirmam, sa intrebam ... " Bai ce faceeem?" si vine raspunsul " Bai nu stiu, vedem noi ". Eu fiind cu foile in fata, arunc o privire si zic " Bai tu vezi ce e de invatat? Nu inteleg nimic". Si mi se raspunde " Bai... da... nu stiu vedem noi". Mai in gluma, mai in serios... se face 2:00! Pffaa.... Stiti timpul acela al gramaticii limbii romane? Mai mult ca perfectul? Bai... ma jur ca pentru situatia asta l-au creeat. Pff... Si ma vorbim noi pana la si jumate'. Ne mai lamentam putin. Termin tigarile... ma mai uit o data pe foi... Se mai uita o data pe caiet... Inchidem... Ma duc in camera si intru pe blog si ma apuc sa va marturisesc voua tot. :))

Deci... maine nu stiu ce o sa fac... chiar nu stiu...

Ps-- inca am foile in fata si in cap am propozitii umbland razlete, precum: " OOO DOAMNE! CAT E DE INVATAT!" sau " Dar vai, vai, vai! Maine dau teza... si uite ce hieroglife imi da."

Chiar nu stiu de ce mama dracu' nu am pus mana sa le invat... probabil reuseam in jumatate de ora dupa care as mai fi alocat inca jumatate pentru niste exercitii, gen sa ma verific. Probabil din comoditate. Ei bine... comoditatea asta ma omoara. Cum poate face asta o banala " comoditate"? Pai... asemeni varcolacilor, mutantilor X sau a mai stiu eu ce personaj dasta mistitc... dupa miezul noptii se transforma... in STRES! Da... da... STRES! Si ma macina rau psihic. Da' la modu' rau. Dar in fine... asa fac mereu. Mda... ma duc sa mai arunc o privire pe foi si sa le urez noapte buna, pentru ca sunt ataaaat de obosita. Ma si doare gura de cate ori am afirmat ca e mult de invatat. :))