In putinele ore de italiana la care binevoiesc sa-mi fac simtita prezenta incerc sa ma duc cu temele facute.
Asa se face ca... am avut de scris o compunere pe tema " destin".
La inceput ma gandeam ca o sa scriu romane si ca dupa o sa imi fie lene sa traduc tot.
Ok... Am fost asaltata de ganduri, fiecare exprimand altceva.
Si... cand am ajuns in fata foii... Surpriza!
Mi-am dat seama ca... de fapt nu prea stiu ce sa scriu.
Adica aveam in cap multe chestiute, care mai de care mai filosofice.
Dar... nu stiu de ce nu reuseam sa imi transpun gandurile pe foaie.
Parca simteam ca nu imi apartin... Si chiar nu imi apartineau.
Erau pur si simplu niste idei auzite pe tot parcursul acestor 16 ani de cand fac umbra Pamantului, dar nu credeam cu adevarat in ele.
Asa ca... am mai dat un "research" ca sa-mi gasesc propria opinie.
Si... mai sec de atat nici ca se putea.
Mi-am pus o intrebare: " Oare chiar exista undeva un dosar plin cu fisele fiecarei persoane?"
Si chiar a fost precedata de o a2a: " Oare chiar exista cineva care sa ne dirijeze asemeni unor pioni pe o tabla de sah?"
Apoi mi-am dat seama ca daca imi raspund la intrebarile astea o sa aberez cam mult si probabil o sa deviez de la subiect.
Si apoi am inteles.
Imi place sa fiu mai independenta, nu suport sa depind de cineva si cu atat mai putin de ceva.
Asa ca... Nu suport ideea aia cum ca viata mea se afla scrisa undeva, iar eu degeaba fug sau degeaba ma zbat pentru a-mi asigura un trai mai bun... pentru ca inevitabilul oricum are sa se intample!
Nu! Nu! Nu!
Imi place sa cred ca eu sunt creeatoarea destinului meu!
Nu vreau sa dau vina pe soarta pentru toate esecurile mele...
Ar fi prea simplu, prea plictisitor!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu